dorunegru

B.e.a.utiful / Interesant

478 posts in this topic

 

Sau

 

Aceasta este mulţimea înainte de revolta de la Vancouver. Pune cursorul oriunde în mulţime şidublu-clic pe poza de câteva ori ca sa apropii pina distingi fetele oamenilor. Claritatea este de necrezut.Este înfricoşător. Puteţi vedea perfect fiecare individ - şi sunt mii!Gândeşte-te ce au la dispoziţie poliţia şi armata.

 

http://www.gigapixel.com/image/gigapan-canucks-g7.html

1 person likes this

Share this post


Link to post
Share on other sites

Acum primii:

1 Real pleaca din Romania

 

 

2 Apa plata din magazine e mai nasoala decat apa de la robinet. Asa ma gandeam si eu, chiar nu-mi explicam cum rezista apa aia plata. Apa de la robinet contine clor, acesta la presiune se dizolva in apa, lasand apa in aer liber, iese. Clorul este biocid. Chiar daca pe undeva, pe traseu, mai intra ceva bacterii , acestea mor, repet, datorita clorului.

 

Apa plata? Se scoate de la mare adancime, probabil se fierbe, (fiind cea mai ieftina si banala metoda se sterilizare) si se imbuteliaza in recipiente care ar trebui sa fie si ele sterile. In tot procesul tehnologic, daca exista o mica bresa in procesul tehnologic, e de ajuns sa patrunda putin aer...care nu e steril...si in sticle se vor dezvolta bacterii, pentru ca nu are cine sa le ucida.

 

Gresesc?

Share this post


Link to post
Share on other sites

Fraza anului... spusa de castigatorul Premiului Nobel pentru medicina:

"In lumea actuala se investeste de cinci ori mai mult in medicamente pentru virilitatea masculina si silicoane pentru femei, decat in vindecarea bolii Alzheimer. Din aceasta cauza in cativa ani vom avea batrane cu bustul mare si batrani cu penisul tare. Dar niciunul nu-si va aduce aminte la ce servesc."

Share this post


Link to post
Share on other sites

Here are 9 greatest mechanical principles and inventions,

which show the greatness of the human mind.

 

1: Aircraft Radial Engine

post-11482-0-60947700-1354533094_thumb.gif

2: Oval Regulation

post-11482-0-54893200-1354533352_thumb.gif

3: Sewing Machines

post-11482-0-12165800-1354533386_thumb.gif

4: Malta Cross movement -

second hand movement used to control the clock

post-11482-0-55334000-1354533405_thumb.gif

5: Auto Change file mechanism

post-11482-0-29171400-1354533447_thumb.gif

6: Auto Constant Velocity Universal

Joint

post-11482-0-87574900-1354533480_thumb.gif

7: Gun Ammunition loading

system

post-11482-0-28431000-1354533509_thumb.gif

8: Rotary Engine - an internal

combustion engine, the heat rather than the piston

movement into rotary movement

post-11482-0-47988000-1354533531_thumb.gif

9: Boxter Engine - it's cylinders

lined up side by side

post-11482-0-12257900-1354533583_thumb.gif

 

BUT, leaving the best

of ALL till last...

post-11482-0-11545900-1354533619_thumb.jpg

1 person likes this

Share this post


Link to post
Share on other sites

stiati ca ...

 

 

În caz că v-ați întrebat vreodată ce legătură are coada vacii cu ștampila primăriei...!!! Ecartamentul standard al căilor feratedin Statele Unite este de 143,5 cm. Este un număr foarte ciudat. De ce se folosește acest ecartament ? Pentru că așa se construiau în Anglia, iar primele căi ferate din SUA au fost făcute de englezi expatriați. De ce construiau englezii așa ? Pentru că primele căi ferate au fost făcute de oamenii care construiseră tramvaiele premergătoare trenuluiși acesta era ecartamenul folosit de ei. Dar de ce se folosea la tramvaie acest ecartament ? Atunci când au început să se facă tramvaiele, s-au folosit aceleași scule și șabloane pe care le foloseau pentru a construi trăsuri, iar la acestea, asta era spațierea roților. Dar de ce aveau trăsurile nevoie de această distanță între roți ? Ei bine, dacă ar fi încercat să folosească orice altă spațiere, roțile s-ar fi rupt, în cele din urmă, pe vreunul din vechile drumuri din Anglia , pentru că aceasta era depărtarea dintre șanțurile săpate de alte roți, de-alungul timpului. Cine construise aceste drumuri ? Primele drumuri ce acopereau mari distanțe în Europa (implicit în Anglia ) au fost construite de Roma Imperială, pentru legiunile ei. Multe drumuri au fost folosite de atunci până în ziua de azi. Iar carele de luptă romane au săpat primele șanțuri în ele, și după aceea, toată lumea și-a potrivi troțile după ele, ca să nu riște să și le strice. De vreme ce carele de luptă erau făcute de romani, sau la comanda lor, erau toate la fel, în privința standardelor. Ecartamentul căilor ferate din Statele Unite de 143,5 cm derivă din specificațiile originale pentru carele de luptă romane...Birocrația este nemuritoare! Astfel că, dacă vreodată vă întâlniți cu cine știe ce specificații stranii și vă întrebați "de unde curu'calului le-au scos ăștia ?", este perfect posibil să fie o întrebare corectă, pentru că, de exemplu, carele de luptă romane erau făcute astfel încât lățimea lor să fie cât fundurile celor doi cai. Astfel,am găsit răspunsul la întrebarea de la care am pornit inițial. Și acum partea interesantă. Când privim naveta spațială pe platforma ei de lansare, vedem două rachete auxiliare atașate de rezervorul principal de combustibil. Acestea sunt "Solid RocketBoosters" – SRB. SRB-urile sunt făcute de Thiokol, la fabrica din Utah. Inginerii care au proiectat SRB-urile ar fi vrut să le facă mai mari în diametru, dar ele trebuia să fie transportate cu trenul de la fabrică până la locul de lansare. Calea ferată trece printr-un tunel,în munți. SRB-urile trebuia să încapă în tunel. Tunelul este făcut pe măsura căii ferate, care este, la rândul ei, cam cât "cururile" a doi cai. Astfel că una din trăsăturile esențiale ale propulsiei celui mai puternic mijloc de transport din ziua de azi a fost determinată, acum mai mult de două mii de ani, de lățimea standard a unui cur de cal!

4 people like this

Share this post


Link to post
Share on other sites

Si vaca e mai lata in cur decit un cal, mai ingusta sau la fel?

Share this post


Link to post
Share on other sites
:no: bre pe vremea aia "omul" se respecta , animal de tractiune si transport era calul , animal nobil greu de intretinut , acum toti cauta sa fie mic,puternic ,sa consume putin si sa produca mult , concluzie au pus vaca la caruta :produce lapte,branza ,carne , piele mai putin oua dar nu se stie pe viitor :D:p:LOL:
2 people like this

Share this post


Link to post
Share on other sites

MAFIA ULEIULUI DE MĂSLINE

 

Făcăturile chimice au penetrat adânc și piața uleiurilor de măsline. Într-un mod chiar foarte toxic. Într-o societate corectă, am vedea semne de avertizare în fiecare supermarket. Nu cu mesajul „Atenție! Cad prețuri”, ci cu „Atenție, uleiul de măsline poate dăuna grav sănătății”. Producătorii însetați de profit s-au prins că tot mai mulți oameni caută produse sănătoase, așa că și-au pus creativitatea la treabă, pentru a produce ulei de toxine, fără măsline, dar cu etichete și prețuri pe care doar originalul le-ar merita.

Biochimiștii ne sfătuiesc să facem un test uleiului de măsline, ca să nu ne păcălim. E foarte simplu și relevant: Într-o farfurie, pui pe un șervețel o lingură de ulei. Aștepți 24 de ore. După aceea, îi dai foc și constați dacă miroase a măsline sau a... gudron!

Website-ul newyorkez Business Insider a rezumat fața întunecată a acestei industrii în 20 de exemple grăitoare. Cea mai mare parte din mult uzitatul „ulei de măsline extravirgin originar din Italia” nu este ceea ce pretinde eticheta. Câteodată, acesta nu este extravirgin, alteori nici italian, iar alteori, nici măcar făcut din măsline. Iată ce trebuie să știi despre una dintre cele mai profitabile afaceri din lume, care se poate compara ușor cu industria drogurilor.

Fața ascunsă a industriei uleiului de măsline în 20 de istorioare

1. Uleiul de măsline este mult mai scump decât alte soiuri de ulei, dar în același timp, în mod surprinzător, este foarte ușor de falsificat.

2. Industria uleiului de măsline fals este la fel de veche ca și cea adevărată. În trecut, negustorii amestecau uleiul cu untură.

3. În Roma Antică, consumul de ulei de măsline pe cap de locuitor era foarte ridicat (50 de litri pe an), datorită valorii nutritive mari a acestuia. La vremea aceea, oamenii erau dispuși să cheltuiască pe ulei aceeași sumă care se dă astăzi pe petrol.

4. Romanii luau mult mai în serios problema uleiului de măsline fals decât se face astăzi. Containerele erau marcate cu greutatea uleiului, numele fermei unde s-au presat măslinele, comerciantul care a transportat uleiul și numele celui care a verificat aceste informații.

5. Industria falsă a continuat în timpurile moderne. În romanul Godfather (Nașul), personajul Vito Corleone a întruchipat un mafiot real din industria uleiului de măsline, pe nume Joe Profaci.

6. Domenico Ribatti, cândva cel mai mare comerciant de ulei de măsline contrafăcut, a fost condamnat la 13 ani de închisoare în anii ’90.

7. Odată cu subvențiile Uniunii Europe, o dimensiune nouă s-a adăugat fraudei din industria uleiului de măsline. Curtea Europeană a Auditorilor a raportat că 87% din cazurile de delapidare a fondurile UE acordate pentru această industrie s-au înregistrat în Italia, în perioada 1985-2000.

8. În același interval (1985-2000), consumul de ulei de măsline a crescut constant – cu 37% în sudul Europei și cu 100% în America de Nord.

9. Se crede că în industria uleiului de măsline fals s-au infiltrat membri ai unor organizații mafiote. Ceea ce i-a atras în afacere pe aceștia a fost faptul că pedepsele pentru falsificare în domeniul food sunt la jumătatea celor din business-urile cu droguri.

10. Profiturile sunt comparabile cu cele obținute din contrabanda cu droguri.

11. În anul 2005, autoritățile italiene au spart o organizație criminală care deținea 100.000 de litri de ulei de măsline fals, valorând aproape 8 milioane de dolari!

12. Mafia din domeniu a dezvoltat metode prin care uleiul fals trece ușor de testele chimice. Testul gustului este mai greu de păcălit, dar metoda de testare nu a fost susținută de Uniunea Europeană, din cauza costurilor ridicate ale acesteia.

13. În aprilie 2007, ministrul italian al agriculturii a raportat că a investigat 787 de producători din branșă, dintre care 205 au fost găsiți vinovați de falsificare, etichetare falsă și alte infracțiuni.

14. Tot în 2007 s-a raportat faptul că doar 4% din uleiul de măsline pe care îl exportă Italia este ulei de măsline pur, italienesc.

15. Italia vinde de trei ori mai mult ulei de măsline decât produce!

16. 70% din „uleiul de măsline extravirgin” care se comercializează este probabil fals.

17. În SUA, o mare cantitate de ulei de măsline cu etichete ce spun ca e importat din Italia nu a fost făcut din măsline din Italia.

18. SUA s-a aliniat standardelor de verificare în domeniu abia în anul 2011.

19. De aceea, 50% din uleiul de măsline oferit la vânzare în magazinele din SUA este fals.

20. Problema este una serioasă, având în vedere că în 1981, nu mai puțin de 600 de persoane au murit și alte 25.000 au fost spitalizate în urma afecțiunii denumită „sindromul uleiului toxic”.

Citiți mai pe larg informații despre acest subiect pe Business

Sursa: http://www.biorganica.ro/mancare/ulei-de-masline/

 

O demonstratie din anul 1921 - Dumnezeu vs. Stiinta


 

ACEASTA DEMONSTRATIE A FOST FACUTA IN ANUL 1921...
DUPA ACEEA AU APARUT SI ALTE DEMONSTRATII... DAR ASTA RAMANE IN
ISTORIE

Veti vedea de ce...

Intr-o sala de clasa a unui colegiu, un profesor tine cursul de filozofie…



- Sa va explic care e conflictul intre stiinta si religie…

Profesorul
ateu face o pauza si apoi ii cere unuia dintre noii sai studenti sa se
ridice in picioare



- Esti crestin, nu-i asa, fiule?


- Da dle, spune studentul


- Deci crezi in Dumnezeu?


- Cu siguranta


- Dumnezeu e bun?


- Desigur, Dumnezeu e bun.


- E Dumnezeu atotputernic? Poate El sa faca orice?


- Da


- Tu esti bun sau rau?


- Biblia spune ca sunt rau.


Profesorul zambeste cunoscator. Aha! Biblia! Se gandeste putin. Uite o
 problema pt tine. Sa zicem ca exista aici o persoana bolnava si tu o
poti vindeca. Poti face asta. Ai vrea sa il ajuti? Ai incerca?


- Da, dle. As incerca.


- Deci esti bun.


- N-as spune asta.


- Dar de ce n-ai spune asta?

Ai vrea sa ajuti o persoana bolnava daca
ai putea. Majoritatea am vrea daca am putea. Dar Dumnezeu, nu…
Studentul nu raspunde, asa ca profesorul continua.


- El nu ajuta, nu-i asa? Fratele meu era crestin si a murit de cancer,
chiar daca se ruga lui Isus sa-l vindece. Cum de Isus e bun? Poti
raspunde la asta?
Studentul tace.


- Nu poti raspunde, nu-i asa? El ia o inghititura de apa din paharul
de pe catedra ca sa-i dea timp studentului sa se relaxeze.


- Hai sa o luam de la capat, tinere. Dumnezeu e bun?


- Pai…, da, spune studentul


- Satana e bun?
Studentul nu ezita la aceasta intrebare:


- Nu


- De unde vine Satana?
Studentul ezita.


- De la Dumnezeu.


- Corect. Dumnezeu l-a creat pe Satana, nu-i asa? Zi-mi, fiule, exista
rau pe lume?


- Da, dle.


- Raul e peste tot, nu-i asa? Si Dumnezeu a creat totul pe lumea asta, corect?


- Da


- Deci cine a creat raul?

Profesorul a continuat.

Daca Dumnezeu a
creat totul, atunci El a creat si raul. Din moment ce raul exista si
conform principiului ca ceea ce facem defineste ceea ce suntem, atunci
Dumnezeu e rau.


Din nou, studentul nu raspunde.


- Exista pe lume boli? Imoralitate? Ura? Uratenie? Toate aceste
lucruri groaznice, exista?
Studentul se foieste jenat.


- Da


- Deci cine le-a creat?


Studentul iarasi nu raspunde, asa ca profesorul repeta intrebarea.


Cine le-a creat? Niciun raspuns. Deodata, profesorul incepe sa se
plimbe in fata clasei. Studentii sunt uimiti. Spune-mi, continua el
adresandu-se altui student.

Crezi in Isus Cristos, fiule?


Vocea studentului il tradeaza si cedeaza nervos.


- Da, dle profesor, cred.


Batranul se opreste din marsaluit. Stiinta spune ca ai 5 simturi pe
care le folosesti pt a identifica si observa lumea din jurul tau.

L-ai
vazut vreodata pe Isus?


- Nu, dle. Nu L-am vazut.


- Atunci spune-ne daca l-ai auzit vreodata pe Isus al tau?


- Nu, dle, nu l-am auzit.


- L-ai simtit vreodata pe Isus al tau, l-ai gustat sau l-ai mirosit?
Ai avut vreodata o experienta senzoriala a lui Isus sau a lui
Dumnezeu?


- Nu, dle, ma tem ca nu.


- Si totusi crezi in el?


- Da.


- Conform regulilor sale empirice, testabile, demonstrabile, stiinta
spune ca Dumnezeul tau nu exista. Ce spui de asta, fiule?


- Nimic, raspunde studentul. Eu am doar credinta mea.


- Da, credinta, repeta profesorul. Asta e problema pe care stiinta o
are cu Dumnezeu. Nu exista nicio dovada, ci doar credinta.


Studentul ramane tacut pt o clipa, inainte de a pune si el o intrebare.


- Dle profesor, exista caldura?


- Da


- Si exista frig?


- Da, fiule, exista si frig.


- Nu, dle, nu exista.


Profesorul isi intoarce fata catre student, vizibil interesat. Clasa
devine brusc foarte tacuta.
Studentul incepe sa explice.


- Poate exista multa caldura, mai multa caldura, super-caldura,
mega-caldura, caldura nelimitata, caldurica sau deloc caldura, dar nu
avem nimic numit “frig”. Putem ajunge pana la 458 de grade sub zero,
ceea ce nu inseamna caldura, dar nu putem merge mai departe.

Nu exista
frig.


– daca ar exista, am avea temperature mai scazute decat minimul
absolut de -458 de grade. Fiecare corp sau obiect e demn de studiat
daca are sau transmite energie, si caldura e cea care face ca un corp
sau material sa aiba sau sa transmita energie.

Zero absolut ( -458 F )
inseamna absenta totala a caldurii.


Vedeti, dle, frigul e doar un cuvant pe care il folosim pentru a
descrie absenta caldurii.

Nu putem masura frigul. Caldura poate fi
masurata in unitati termice, deoarece caldura este energie.

Frigul nu
e opusul caldurii, d-le, ci doar absenta ei.


Clasa e invaluita in tacere.

Undeva cade un stilou si suna ca o
lovitura de ciocan.


- Dar intunericul, profesore? Exista intunericul?


- Da, raspunde profesorul fara ezitare.

Ce e noaptea daca nu intuneric?


- Din nou raspuns gresit, dle.

Intunericul nu e ceva; este absenta a
ceva.

Poate exista lumina scazuta, lumina normala, lumina
stralucitoare, lumina intermitenta, dar daca nu exista lumina
constanta atunci nu exista nimic, iar acest nimic se numeste
intuneric, nu-i asa?

Acesta este sensul pe care il atribuim acestui
cuvant.

In realitate, intunericul nu exista.

Daca ar exista, am putea
face ca intunericul sa fie si mai intunecat, nu-i asa?


Profesorul incepe sa-i zambeasca studentului din fata sa.

Acesta va fi
un semestru bun.


- Ce vrei sa demonstrezi, tinere?


- Da, dle profesor. Vreau sa spun ca premisele dvs filosofice sunt
gresite de la bun inceput si de aceea concluzia TREBUIE sa fie si ea
gresita.


De data asta, profesorul nu-si poate ascunde surpriza.


- Gresite? Poti explica in ce fel?


Lucrati cu premisa dualitatii, explica studentul…

Sustineti ca exista
viata si apoi ca exista moarte;

un Dumnezeu bun si un Dumnezeu rau.


Considerati conceptul de Dumnezeu drept ceva finit, ceva ce putem
masura.

Dle, stiinta nu poate explica nici macar ce este acela un
gand. Foloseste electricitatea si magnetismul, dar NIMENI nu a vazut
sau nu a inteles pe deplin vreuna din acestea doua.

Sa consideri ca
moartea e opusul vietii inseamna sa ignori ca moartea nu exista ca
lucru substantial.

Moartea nu e opusul vietii, ci doar absenta ei.


Acum spuneti-mi, dle profesor, le predati studentilor teoria ca ei au
evoluat din maimuta?


- Daca te referi la procesul evolutiei naturale, tinere, da, evident ca da.


- Ati observat vreodata evolutia cu propriii ochi, dle?


Profesorul incepe sa dea din cap, inca zambind, cand isi da seama
incotro se indreapta argumentul.


Un semestru foarte bun, intr-adevar.


- Din moment ce nimeni nu a observat procesul evolutiei in desfasurare
si nimeni nu poate demonstra ca el are loc, dvs. Nu predati
studentilor ceea ce credeti, nu?

Acum ce sunteti, om de stiinta sau
predicator?


Clasa murmura.

Studentul tace pana cand emotia se mai stinge.


- Ca sa continuam demonstratia pe care o faceati adineori celuilalt
student, permiteti-mi sa va dau un exemplu, ca sa intelegeti la ce ma
refer.

Studentul se uita in jurul sau, in clasa.

E vreunul dintre voi
care a vazut vreodata creierul profesorului?

Clasa izbucneste in ras.


E cineva care a auzit creierul profesorului, l-a simtit, l-a atins sau
l-a mirosit?

Nimeni nu pare sa fi facut asta.

Deci, conform regulilor
empirice, stabile si conform protocolului demonstrabil, stiinta spune
– cu tot respectul, dle – ca nu aveti creier.

Daca stiinta spune ca nu
aveti creier, cum sa avem incredere in cursurile dvs, dle?


Acum clasa e cufundata in tacere.

Profesorul se holbeaza la student,
cu o fata impenetrabila.

In fine, dupa un interval ce pare o vesnicie,
batranul raspunde. Presupun ca va trebui sa crezi, pur si
simplu….......


- Deci, acceptati ca exista credinta si, de fapt, credinta exista
impreuna cu viata, continua studentul.


- Acum, dle, exista raul?


- Acum nesigur, profesorul raspunde: sigur ca exista. Il vedem zilnic.
Raul se vede zilnic din lipsa de umanitate a omului fata de om. Se
vede in nenumaratele crime si violente care se petrec peste tot in
lume. Aceste manifestari nu sunt nimic altceva decat raul.


La asta, studentul a replicat:

Raul nu exista, dle, sau cel putin nu
exista in sine.

Raul e pur si simplu absenta lui Dumnezeu.

E ca si
intunericul si frigul, un cuvant creat de om pentru a descrie absenta
lui Dumnezeu.

Nu Dumnezeu a creat raul.

Raul este ceea ce se intampla
cand din inima omului lipseste dragostea lui Dumnezeu.

Este ca frigul
care apare cand nu exista caldura sau ca intunericul care apare cand
nu exista lumina .


Profesorul s-a asezat.......




PS: Studentul era Albert Einstein
Albert Einstein a scris o carte intitulata Dumnezeu vs. Stiinta in 1921….

4 people like this

Share this post


Link to post
Share on other sites

Eu chiar consum mult ulei de masline...chiar as inlocui tot uleiul folosit in gospodarie...totusi se opune restul familiei. De obicei cumpar bidoane din alea mari de 20 L ...care chiar miros a masline...dar am sa fac proba. unsure.gif

Share this post


Link to post
Share on other sites

Eu chiar consum mult ulei de masline...chiar as inlocui tot uleiul folosit in gospodarie...totusi se opune restul familiei. De obicei cumpar bidoane din alea mari de 20 L ...care chiar miros a masline...dar am sa fac proba. unsure.gif

 

Mestere sa fie asta cauza rezultatului la test ? stii tu

Share this post


Link to post
Share on other sites

Ce nu stim de Albania!!!

 

"Puternicele si capitalistele State Unite ale Americii ar putea lua

unele lectii economice de la mica tara balcanica Albania care, timp de

decenii, s-a zvarcolit sub cruda dictatura stalinista.Astazi , Albania

are cea mai promitatoare economie din Europa.

A fost singura economie din Europa care a crescut realmente".

Este uluitor, nu? Sa afli asemenea lucruri despre Albania !

Dar nu cumva cel care si-a exprimat opiniile consemnate mai sus este

un om dus cu capul? Vreun ziarist din gradina vreunui mogul? Care vrea

sa dea bobarnace Americii si Europei Occidentale?Nu! Nu este vorba de

un om dus cu capul. Ci de insusi Steve Forbes, editorul sef si

proprietarul faimoasei publicatii cu acelasi nume, fondata in 1917 si

care are sediul principal la New York .

 

 

 

Este publicatia de referinta pentru analizele economice si politice pe

care le avanseaza societatii.

Iar primul ministru al Albaniei, Sali Berisha, a fost invitat in

birourile Forbes pentru a prezenta cifre si informatii de alta natura

privind miracolul numit Albania .

In 1992, venitul pe cap de locuitor era de doar 200 de dolari. Astazi

el depaseste 3.500 de dolari.

Si este in plina ascensiune. Tara se schimba cu repeziciune. Cum

Dumnezeu s-a intamplat aceasta minune in Albania ? Si de ce nu se

intampla si in Romania ? De ce Albania a decolat si se inalta in ritm

ametitor, in timp ce Romania , dupa zece ani de crestere, s-a

prabusit? Unde este diferenta? Nu e deloc dificil sa observam

diferenta.

 

In Albania exista o taxa unica de impozitare. De numai 10%. Si,

atentie! Aceasta taxa de numai 10 la suta este atat pe veniturile

personale, cat si pe cele din afaceri.

Si un singur impozit pe salarii. Care s-a micsorat de la 35 la 15 la suta.

In Romania , pentru un salariu de 1.000 de lei mai platesti, tu

salariat si tu intreprindere, statului, inca 680 de lei. In Albania

platesti doar 150 de lei.

Asta, evident, contribuie, pe de o parte, la cresterea consumului, pe

de alta parte, la dinamizarea activitatilor economice, la largirea

bazei de impozitare si, nu in ultimul rand, la eliminarea muncii la

negru si la dimininuarea evaziunii fiscale.

 

In Albania TVA-ul este de 10 la suta.

In Romania TVA-ul este de 24 la suta, unul dintre cele mai mari din

Europa. Mai ales daca tinem cont de faptul ca limita maxima admisa in

Uniunea Europeana este de 25 la suta.

Statele care se duc cu TVA-ul in sus pierd bani la buget.

Statele care se duc cu TVA-ul in jos castiga bani la buget. Pare un

paradox. Dar nu e.

De fapt, TVA-ul redus, ca si impozitele reduse pentru firme si

salarii, largesc baza de impozitare.

Colectezi mai putin de la mai multi si, in final, bugetul de venituri

al statului devine mai mare.

In Albania , sistemul judiciar este independent. Independenta este garantata.

In Romania , sistemul judiciar este dependent. Este subordonat

presedintelui, primului ministru si ministrului Justitiei.

 

In Albania a intrat in vigoare o lege, acum patru ani, care obliga

toate constructiile noi, inclusiv statiile de benzina, sa aiba incluse

echipamente ce folosesc energii regenerabile: panouri solar-termale,

panouri fotovoltaice, pompe de caldura, instalatii eoliene etc.

Si mai exista o diferenta. Guvernul, in Albania , a rezolvat definitiv

problema proprietatii. Ceea ce a fost de restituit s-a restituit si o

lege speciala garanteaza acum toate drepturile derivand din calitatea

de proprietar.

Dar diferenta diferentelor este alta: Albania nu a recurs la sprijinul FMI.

Si nici nu a implementat ideile contabililor acestei banci mondiale.

Share this post


Link to post
Share on other sites

CRĂCIUNUL inainte şi după Hristos - două sărbători îngemănate

 

«De Crăciun sărbătorim Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos...»

Oamenii contemporani grăbiţi ignoră misterul care învăluie cele două sărbători

îngemănate la 25 decembrie, în solstiţiul de iarnă, ca doi brazi într-o tulpină, ca doi ochi întro

lumină:

- sărbătoarea gazdă a lumii vechi - ziua Moşului Crăciun /naşterea Soarelui nebiruit

Mithra

- sărbătoarea găzduită – ziua Naşterii Pruncului Sfânt al lumii creştine.

Sărbătorirea Crăciunului a fost prima oară consfinţită la Roma în 354 e.n.[1] Cum în biblie

nu exista o dată corespunzătoare naşterii lui Iisus Cristos iar Cultul soarelui – considerat

păgân, era adânc înrădăcinat în conştiinţa maselor, Papa Liberius a decis ca la 25 decembrie,

adică ziua naşterii lui Sol Invictus Mithras, să suprapună marea sărbătoare a creştinătăţii -

Naşterea lui Iisus Christos.

1. Semnificaţia sărbătorii arhaice şi posibilele origini ale cuvântului Crăciun.

1.1. Moş Crăciun, bătrân ca Timpul însuşi, este o divinitate arhaică, reprezentarea

folclorică a lui Saturn senex, numit şi Deus Daciae, supranumit şi Omul, Cronos, Zalmoxe,

Zeul Moş. Saturnaliile – serbate la 25 decembrie şi având origine carpatică - au precedat cu

multe secole fondarea Romei[2]. In timpul Saturnaliilor, cei bogaţi făceau daruri celor săraci

pentru a cinsti epoca de aur a libertăţii, când Saturn împărăţea peste toată lumea cunoscută.

Crăciun este masca milenară a unui cioban zeu-moş, creatorul a toate câte sunt, pe chipul

căruia timpul a încremenit:«Şezi, Crăciun, sfînt bătrân şi ridică pe Sion», «E ziua lui Crăciun,

lui Moş Crăciun cel Bătrân». El aducea daruri: caş, urdă, mere, nuci, colaci şi vin: «C-aşa-i

legea din bătrâni,/ Din bătrâni, din oameni buni,/ Să se dea la sânt Crăciun/ Un colac şi-un

vinaţ bun».

Nu există nici o legătură între Moş Crăciun multimilenar al tradiţiei şi Santa Claus,

imaginea gazetărească[3] sau cea de marketing lansată în anii ‘30 de compania Coca-Cola[4].,

moşul în tunică purpurie cu guler alb, simbolizând licoarea roşie cu spumă albă de larg

succes.

1.2. Crăciunul era cea mai importantă sărbătoare a erei pre-creştine. După vechile

calendare, creştinii au sărbătorit mai mult de un mileniu Anul Nou în ziua de Crăciun: la

Roma în Cancelaria papală era folosit şi în secolele XIV-XVII, sub numele de stilus curiae

Romanae, în Germania până în secolul al XVI-lea, în Anglia din secolul al VII-lea până în

secolul al XIII-lea, în Franţa numai în 1564 s-a hotărât începerea Anului Nou la 1 ianuarie, în

Rusia schimbarea s-a făcut sub Petru cel Mare, în Ţările Române până la sfârşitul secolului al

XIX-lea.[5] La românii din Banat şi Transilvania, şi în prezent ziua de 1 ianuarie se numeşte

Crăciunul Mic, nu Anul Nou.

1.3. Din ţinuturile acoperite de păduri şi nea, împânzite de sihăstrii, coborau an de an în

satele din văi asceţi bătrâni în cojoace miţoase, cu desagii plini de crengi sfinte de vîsc,

considerat panaceu, leac pentru toate bolile oamenilor (de inimă, de oase, epilepsie, astm,

otrăvire, tumori, sterilitate) şi chiar pentru animale (contra viermilor în nas la miei şi mai ales

a scorbutului, fiind bogat în vitamina C, ca vitele să nu-şi piardă dinţii şi să fie nevoiţi să le

taie).

Vîscul conţine viscotoxină, viscoli, amine, aminoacizi, vitamina C şi E etc.[6]

Vîscul, planta miraculoasă veşnic verde, a cărui rădăcină nu atinge pământul, era atârnat

sus la grindă, ca talisman care apără sănătatea şi casa. Când se usucă, vîscul devine ca aurul,

de unde şi numele cărţii lui G.J. Frazer Creanga de aur . Poate cu aceste crengi verzi cu

bobiţe albe colindătorii binecuvântau creştetul oamenilor de Anul Nou în obiceiul sorcovei.

Astfel, una din originile cuvântului Crăciun ar putea fi sărbătoarea « crăcilor de aur »

sacre, iar Moşul cu crăci să fi primit de la săteni numele de Moş Crăciun, cum presupune

cercetătorul Gabriel Gheorghe în studiul citat.

1.4. Crăciunul măsoară totodată rădăcinile adânci ale civilizaţiei europene, atingând

perioada unui cult solar autohton (focul fiind simbolul soarelui, al luminii divine). Strămoşii

românilor, consideraţi de Marija Gimbutas[7] (cercetătoare la U.C.L.A. – USA) drept cea

mai veche civilizaţie europeană, Old European Civilisation -6.500-3.500 î.Hr., erau un

popor stabil, care îşi construia aşezări şi trăia din agro-păstorit (când restul Europei zăcea

pentru încă trei milenii sub gheţurile glaciaţiei Riss-Wurm), ştiind să preţuiască soarele şi

neavând nevoie să împrumute un cult solar din alte părţi ale lumii.

Prin urmare, în Europa solarismul este mai vechi decât cultul, presupus oriental, al lui

Mithra, cum observă Petru Caraman[8]. El aduce ca probe datini răspândite la aproape toate

popoarele Europei (români, germani, sârbo-croaţi, bulgari, greci etc.): rostogolirea roţilor de

foc din crăci aprinse pe costişă, colacii de Crăciun care imita forma soarelui, arderea

butucului în noaptea de Crăciun (la sârbi : badnjak, badnje veče).

La români în nopţile solstiţiului de iarnă roţi de car îmbrăcate în crengi şi paie erau

aprinse şi se dădeau de-a dura de pe înălţimi la vale, împrăştiind scântei pe ogoare ca să le

facă roditoare. Tinerii alergau pe lângă roţi, bătând din tălăngi şi chiuind: „Păzea că vine roata

de foc/ cu belşug şi noroc;/ Păzea că vine soarele/ şi vă arde picioarele,/ păzea, păzea”[9]

Era o sărbătoare a focului de iarnă, admirabil descrisă de James Frazer (capitolul

„Sărbătorile focului”: Chapter 63. The Interpretation of the Fire-Festivals. Section 2. The

Solar Theory of the Fire-festivals): „Buşteanul Crăciunului, care ocupă un loc atât de

important în sărbătoarea populară, avea la origine rolul să ajute soarele aflat în chinurile renaşterii

în miezul iernii să-şi reaprindă lumina ce părea că se stinge.” [10]

Hora sacră în jurul rugului aprins la Crăciun se desfăşura în sensul mişcării soarelui pe

cer. La români hora e un joc religios, relict heliolatric, prin care oamenii se rugau pentru cele

trebuitoare. Ridicând mâinile în dans preamăreau soarele, iar bătând pământul cu picioarele

cereau rod bun pe ogoare, în livezi şi grădini: „Bate hora din picioare/ să răsară iarăşi soare;/

bate hora tot pe loc/ să răsară busuioc”[11].

In albaneză crencia sau kercü,-ni este craca, butucul sau buturuga care se aprinde în

noaptea de Crăciun, cum arată E. Çabej[12]

Julia Maria Cristea relevă datini similare. În Franţa cea mai semnificativă tradiţie, la

sate, este cea a „buturugii de lemn”, care este arsă la foc mic, în căminul, soba, sau în curtea

fiecărei case, iar după sărbătoarea Crăciunului, cenuşa rămasă este împrăştiată pe câmp,

pentru a aduce noroc şi o recoltă bogată. La oraş se face doar o prăjitură specială cu aspect de

buturugă, numită “buche de noel”.În Scandinavia şi în nordul Germaniei se aprinde, prin

tradiţie, unui foc uriaş din lemn, în noaptea de Crăciun.

În Grecia o tradiţie veche, păstrată şi acum cu sfinţenie, este aprinderea în noaptea de

Crăciun a celui mai masiv trunchi de copac, denumit Christoxylo. Timp de 12 nopţi (24

decembrie – 6 ianuarie) este ţinut aprins Focul de Crăciun, menit să ardă spiriduşii răi,

numiţi Kalikanzari, care în acest interval de timp devin foarte activi.

In Italia timp de 12 zile între Crăciun şi Epiphania (Bobotează) în cămin trebuie să ardă

un trunchi de frasin, simbolizând pomul de Crăciun.[13]

Sorin Paliga observă că paralela Crăciun-butuc este întâlnită şi în cazul formei italiene

ceppo, care înseamnă atât „Crăciun”, cât şi „butuc, buturugă”, deci sărbătoarea Crăciunului

este de fapt sărbătoarea butucilor, a crăcilor aprinse de Crăciun.[14]

Aceeaşi moştenire spirituală precreştină e atestată de Joan Sabin şi la britanici: cazanele

cu catran arzând purtate pe creştet de englezi la Allandale în Northumberland, cu care e aprins

un rug uriaş în noaptea dintre ani, sau mingile de foc făcute din sârma împletită, umplută cu

aşchii şi rumeguş muiate în parafină (swinging fireballs), aprinse la miezul nopţii şi rotite

deasupra capului de scoţieni în Stonehaven[15].

Iată alte ilustrări de la români: «In noaptea de Crăciun nu trebuie să se stingă focul. Se

pune în această noapte un buştean în foc, numindu-se buşteanul Crăciunului»; «cenuşa

buşteanului care arde în noaptea Crăciunului e împrăştiată prin grădini pentru rodirea lor»;

«La Crăciun cerul este deschis»[16]. O altă credinţã[17] spune cã anul care începe va fi

luminos şi spornic pentru familiile care în noaptea Anului Nou vor ţine lampa aprinsã pânã la

ziuã.

1.5. Românii din Bucovina cred că Dumnezeu a lăsat colindele ca în fiecare an toţi

oamenii să audă numele cel sfânt al Domnului şi să lase răutaţile. Când colindele nu vor mai

răsuna pe pământ, lumea va încăpea pe mîna diavolilor[18].

Se cuvine o menţiune aparte despre datina umblatului în colindeţe în Transilvania:

colindătorii, numiţi piţărăi, îşi pregătesc nişte ciomege din crăci de alun, «pe care le despoaie

de coajă, le înfăşură cu tei, în formă de spirală, le udă şi le pun la fum, spre a ieşi pestriţe»,

apoi se adună în seara de Ajun, fac un foc, joacă hore, cântă şi spun poveşti până la miezul

nopţii, când încep să colinde pe la gazde:”Bunã sara lui ajun,/ Da-i mai bunã a lui Crãciun./

Dã-mi şi mie un pizărău,/ Cã-s pruncul lui Dumnezeu.” Stăpânul casei băga în traista fiecărui

copil câte un pizărău, adică un colăcel făcut din făină de grâu, apoi arunca pe jos mere, nuci şi

bani din metal, iar copiii se înghesuiau să le adune. «Când intră în casă răscolesc focul din

vatră cu colindèţele lor, adică cu ciomegele, ca să arză astă noapte focul până la ziuă (...)

Colindătorii pleacă şi mulţămesc pentu darurile primite cu aceste cuvinte: Noi ieşim şi

Dumnezeu intră. Săteanul nostru român ţine foarte mult la datina umblatului în colindeţe si

fiecare îşi trimite odrasla în cel puţin trei ani de-a rândul, căci în popor se crede că a umblat în

colindeţe şi Domnul Hristos.»[19].

Tudor Pamfile menţionează acelaşi obicei şi în nordul Olteniei: “ se alege un vătav, care se

chiamă vătrai, fiindcă el intră întâiu în casa omului şi bodicăie cu colinda în foc… Când piţărăii

au venit la casa omului, omul îi bagă in curte pe toţi şi scoate o coţovaică, - coajă de dovleac, -

cu seminţe de cânepă, in, porumb, grâu, seminţe de dovleac şi i le dă vătraiului. Vătraiul ia cu

mâna, aruncă în toate părţile, pe casă, pimniţi şi zice :Să crească,/ Să înmulţească,/ La mulţi ani

ca sa înflorească !/ Câte cuie pe casă,/ Atâţia galbeni pe masă, / La anul şi la mulţi ani! Atunci

omul iese cu desagii şi le dă la toţi pe rând piţărăi. Piţărăi se dă : covrigi, simigi, boabe fierte,

pere, mere, colivă, ţuică fiartă, vin şi altele.”[20]

Colindeţele - aceste toiege din beţe, nuiele sau crăci cu ornamente pirogravate, folosite

pentru ritualul scormonitului în focul de Crăciun puteau de asemenea să contribuie la

denumirea Crăciunului.

Romulus Vulcănescu aminteşte şi bâtele magico-rituale cu cap de cal care simbolizau

razele soarelui în dansul căluşarilor. El menţionează cultul cailor solari în Europa de vest

sub formă de Pferd-Ritters la germani, cheval jupon la francezi şi hobby horse la englezi,[21]

precum şi dansul căiuţilor în solstiţiul de iarnă în România. Dansul căluşarilor a fost pus în

legătură şi cu dansul antic al collisaliilor. In Oltenia se juca un «căluş de iarnă» la malul

Dunării pe gheaţă. In dansul lor ritual, bărbaţii purtau toiege- mascoide din lemn cu capete de

cai albi - cai solari, cu care alungau duhurile rele din pământ şi din văzduh.

1.6. Consacrarea rituală a bradului în sărbătorile solstiţiului de iarnă este anterioară erei

creştine, aşa cum demonstrează cercetătorul Romulus Vulcănescu în studiul Mitologie

română[22]: «In paleo-folclorul român bradul ca arbore cosmic e consemnat într-o descriere

impresionantă: Sus în vârful muntelui / creşte bradu’ brazilor,/ de mare şi înfoiat / tot ceru’ l-a

îmbrădat, / soarele în cetini,/ luna între ramuri / mii şi mii de stele, / între rămurele. (...)

Bradul a fost şi este prezent în ceremonii şi rituri proprii vieţii săteanului român ».

Bradul este arbore de naştere, de înfrăţire simbolică între noul născut şi un brăduţ; este

arbore de nuntă (stâlpul de nuntă pe care se leagă năframa, busuiocul şi plosca de vin care se

înmânează miresei); arbore de judecată (bradul de jurământ şi bradul justiţiar); arbore

funerar care ajută sufletul în marea trecere peste apa sâmbetei sau Marea Neagră, arbore de

pomană de care atârnă colaci şi mere; arbore de bun augur în colinde şi coloana cerului,

axis mundi, având coroana în ceruri şi rădăcinile în pământ. Creatorul lumii a izbit cu toiagul

în apele primordiale şi ele s-au deschis în locul acela şi s-a ridicat falnic un brad fosforescent,

picurând stropi de apă luminoasă (idem, p.484).

Obiceiul de a împodobi la solstiţiul de iarnă, uşile, ferestrele şi casa cu crengi de brad

sau pin, în credinţa că ele aduc noroc, viaţă lungă, prosperitate şi fertilitate, datează cu mult

înaintea creştinismului. La popoarele nordice ramurile de brad cu care se împodobeau iarna

casele, erau un mijloc de a lupta împotriva demonilor şi duhurilor rele, care, se credea că în

perioada răscrucii dintre ani, umblau printre oameni. Totodată, faptul că rămâneau

întotdeauna verzi, era o speranţă în renaşterea luminii şi venirea primăverii. Acelaşi rol îl are

în Germania şi Austria tradiţia „Coroanei de Advent”, făcută din crengi de brad, cu

lumânări care se aprind pe rând în decembrie, până în seara de ajun[23]

1.7. Cultul soarelui a fost asimilat în sărbătoarea creştină a Crăciunului.

Grecii, egiptenii, sirienii serbau pe 25 decembrie naşterea Soarelui. In Egipt, fiul lui

Isis, împărăteasa cerurilor, se naşte chiar în preajma solstiţiului de iarnă. Yule este numele

caldeean pentru copil sau prunc. Însuşi numele popular al sărbătorii Crăciunului la

britanici – Yule-day, îi dovedeşte originea păgână. Strămoşii anglo-saxonilor numeau data

de 25 decembrie Yule-day sau Ziua-Pruncului, iar noaptea din ajun Noaptea-Mamei, cu

mult înainte de a ajunge în contact cu creştinismul.[24]

În Imperiul Roman în anul 274 e.n. împăratul Lucius Domitius Aurelianus a ridicat la

Roma un templu dedicat lui Sol Invictus - Zeul Soare nebiruit, apărător al imperiului, şi a

decis celebrarea cultului Soarelui ca un cult oficial de stat: dies natales Solis invicti.

Pentru cinstirea soarelui învingător se aprindeau focuri enorme,ca reprezentări

pământene ale zeului celest. Noul născut era personificat la egipteni ca un prunc, care era

arătat mulţimii la miezul nopţii, ca prilej de bucurie: «Fecioara a născut, lumina creşte!»[25].

Sărbătoarea solstiţiului de iarnă, denumită în spaţiul germanic Julfest, (la englezi Yule)

era ţinută în toate ţările Europei de nord, în strânsă legătură cu fertilitatea şi cultul morţilor

prin petreceri şi ospeţe cu mâncăruri abundente, cortegii de măşti etc[26].

1.8. Prin naşterea lui Mithra: “lumea cea veche sărbătorea creşterea luminii, care biruieşte

forţele întunericului”[27]. Mithra era cunoscut drept Domn al Adevărului şi al Luminii

Cereşti.. Ecouri ale mithraismului se găsesc în unele colinde româneşti, unde Iisus îmbracă

toate atributele lui Mithra (venerat atât în Dacia, unde s-au găsit 280 monumente, cât şi în

Moesia Inferior – 90 monumente): „şi pe faţa fiului/ scrisă-i raza soarelui”.[28] Ecouri apar şi

în onomastica românilor: Mitra, Mitrea, Mitru, Mitre, Mitran, Mitrică, Mitrancă, Mitrofan,

Mitroi, Mitruş, Mitrelea, Mitrescu, Mitrican, Mitrici, Mitrin, Mitriev, Mitrovici, Mitruţoiu

(chiar tatăl meu se numea Mitruţă)[29].

1.9. În studiul Geneza creştinismului popular al românilor, Nelu Zugravu afirmă că

„Nemurirea şi postexistenţa propovăduite de Zalmoxe ar fi putut anticipa şi pregăti

creştinismul” [30]. Dobândirea nemuririi însemna şi un cod de legi morale: pietate,

abstinenţă, puritate, curaj. Geto-dacii foloseau incineraţia, ca sufletul să supravieţuiască

purificat în cer, lângă Cel Preaînalt, părintele luminilor, eliberat de învelişul trupului corupt.

2. Împrejurările în care a fost instituită Sărbătoarea Naşterii Domnului

Troparul zilei specifică sensul acestei sărbători a Natalităţii (Nascere Domini): Naşterea

Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru... Biserica a încercat să-şi apropie sărbătoarea Crăciunului

cu rădăcini milenare, «necreştină, dar prăznuită de o populaţie cu trăire creştină»,[31]

dedicând-o Naşterii Mântuitorului, numit Soarele Dreptăţii.

2.1. Textul din Noul Testament (Matei 1, 18) este următorul: Cristi autem generatio sic

erat (Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost). Cuvântul grec genesis (naştere) a fost tradus in

latină, în Vulgata, cu generatio, - onis (generare, naştere din părinţi) sinonim cu “natalis”.

După Ovid Densuşianu, Al. Graur şi Al.Rosetti, apelativul Crăciun derivă din latinescul

creatio. Dar limba Bisericii nu a întrebuinţat şi pe creatio, pornindu-se de la sensul lui creare,

de “faire naitre du neant”. Prin urmare este un nonsens să legi etimologic numele Crăciun de

termenul creatio,-onis, fiindcă termenul “creare” nu are sensul de “naştere”. Iisus Hristos S-a

născut din veci din Tatăl, fiind de o fiinţă cu Tatăl, şi “la plinirea vremii” s-a născut cu trupul,

fără de păcat, din Fecioara Maria şi de la Duhul Sfânt, aşa cum se afirmă în Crez: “născut, nu

făcut, cel de o fiinţă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut”.[32]

2.2. Din latinul natalis avem însă în română cuvântul nat, de unde expresia: Tot satul îşi

are natul, adică fiecare cu obârşia lui, cu generaţia ( generatio-onis) neamului său. Cuvântul

nat ( natus) nu are legătură cu Crăciunul, ca în limbile romanice apusene.[33]

2.3. Al. Graur mai derivă Crăciun şi din latinul calatio, care însemna “chemare”, şi

anume chemarea pe care o lansau preoţii la zi întâi a fiecărei luni, de unde şi numele de

kalendae, care se dădea primelor zile ale lunii (cu derivatul calendar, cărindar). Dar

Crăciunul nu e la zi întâi şi nu presupune nici o chemare[34].

2.4. In textele bisericeşti româneşti numele Crăciun a fost eludat secole întregi (XVI,

XVII, XVIII), datorită încărcăturii păgâne a sărbătorii, care asocia la Naşterea Domnului un

alai de personaje de neînţeles cu măşti de Moşi, Cioban, Mut, Plugari, Ţigan, Căiuţi,

Capră/Ţurcă, Urs. De exemplu în Cazania de la Govora - 1642 şi în Cazania lui Varlaam -

1643, numele sărbătorii Crăciunului a fost înlocuit cu “Sărbătoarea Născutului”. În schimb în

texte laice apare şi ca nume al sărbătorii: mitropolitul Sucevei, Ghedeon, şi mai mulţi boieri

mulţumesc în scris craiului Gh. Racoţi pentru un ajutor în bani, “ pe care se îndatoreau a-i

răspunde până în ziua Crăciunului”[35]. Gheorghe Mihăilă îl găseste atestat în sec. al XII-lea:

crăciun (1198)[36]

2.5. Datinile străvechi ale Crăciunului asociate la sărbătoarea împărătească a Naşterii

Mântuitorului au persistat de-a lungul secolelor până în zilele noastre în ciuda interdicţiilor.

Actul de martiraj al Sfântului Cračun, judeţul Constanţa) menţionează practicarea acestei

sărbători de enoriaşi din toate categoriile sociale în secolul al IV-lea,« în ziua calendelor lui

ianuarie...îmbrăcaţi în piei de capră... urmând obiceiul păgânilor, deşi se numesc creştini»[37].

Acelaşi lucru se semnala şi în vestul Europei. In 742 Sfântul Bonifaciu scria Papei

Zaharia (pontif între 741-752), scandalizat că la Roma, de Anul Nou, creştinii, deghizaţi în

animale după obiceiul păgânilor, cântau şi dansau ziua şi noaptea, chiar pe treptele bazilicii

Sf. Petru, refuzau din superstiţie să împrumute vecinilor foc sau unelte din fier[38].

În spaţiul germanic la carnavalul Julfest apare personajul Julbock. Acesta este un ţap

confecţionat din paie, legat cu o fundă roşie. În mitologia ţărilor nordice, zeul tunetelor Thor

– denumit şi Donner, alerga pe bolta cerului într-o şaretă trasă de ţapi, iar la solstiţiul de

iarnă Thor se cobora printre oameni. Ţapul lui Thor a devenit în ţările scandinavice un

simbol al Crăciunului. În Finlanda, Moş Crăciun este numit Joulupukki, cuvânt derivat de la

Julbock[39].

Conducătorii bisericii au luat poziţie şi împotriva obiceiului păgân de a face daruri pe 25

decembrie (obicei care îşi trage originea din Saturnalii, când cei bogaţi făceau daruri celor

sărmani în cinstea vârstei de aur a libertăţii, când Saturn stăpânea toată lumea cunoscută).

2.6. Iată un exemplu cum la români sărbătoarea moştenită a fuzionat firesc cu

creştinismul: «Se spune că Moş Crăciun a găzduit şi ospătat pe Ioan Sântioan. Cică Ioan

Sântioan a călătorit cu Maica Domnului şi cu Hristos şi s-au abătut la casele lui Moş Crăciun.

După ce s-au ospătat şi au băut, Ioan Sântioan a zis lui Moş Crăciun : Noi bem şi ospătăm şi

nu ne întrebăm cine e mai mare dintre noi. Moş Crăciun i-a răspuns: Mare eşti, Doamne, de

mărire, de când te-ai născut. Dar eu m-am pârlejit (am fost de faţă – cu acest prilej,n.n.) şi team

sprijinit în poala de veşmânt şi n-ai dat de pământ»[40].

Parcă asistăm la Întâmpinarea Domnului de dreptul Simeon bătrânul (sărbătorită în

calendar la data de 2 februarie), în ritualul punerii înaintea Celui Preaînalt a Pruncului Sfânt,

Fiul Omului, întâi născut din Preacurata Fecioară Maria şi de la Duhul Sfânt.

2.7. «Creştinismul popular, afirmă Nelu Zugravu, s-a născut din convieţuirea religiilor în

momentul de formare si ascensiune a religiei Mântuitorului în Imperiul Roman, din

similitudinea practicilor, din supravieţuirea mitologiilor ancestrale, din revalorizarea

simbolurilor preistorice şi din creştinarea unor divinităţi, credinţe şi cutume antice.»[41].

Întrucât sărbătoarea Crăciunului era prea adânc înrădăcinată în mentalitatea populară

pentru a fi înlăturată, biserica a hotărât să o păstreze închinând-o Naşterii Mântuitorului.

Ion Ghinoiu observă cum creştinismul a vehiculat numeroase practici precreştine pe

care, fără să vrea şi fără să ştie, le poartă cu el. Fără creştinism multe credinţe şi superstiţii nu

ar fi ajuns până în secolul XXI.[42]

Practicile religioase au fost preluate prin tradiţie, fără să existe îndrumări scrise

privind de exemplu închinatul spre răsărit, orientarea estică a mormintelor, a altarului

bisericilor şi a icoanelor în casă, palma deschisă cu degetele răsfirate în chip de raze

(simbol solar) cu care preoţii invocă duhul sfânt şi binecuvântează credincioşii, tămâiatul,

aprinsul lumânărilor şi candelei, primirea şi transmiterea luminii de Paşti, stropirea cu

apa sfinţită, pomenile etc.

Istoricul Socrate Scolasticul, citat de cercetătorul Nelu Zugravu susmenţionat[43] arată

că nici apostolul Petru, nici evangheliştii nu au impus celor convertiţi cum să celebreze

sărbătorile: «Căci nici Mântuitorul, nici Apostolii n-au impus pentru aceasta nici un precept

şi n-au stabilit nici o pedeapsă contra celor ce le-ar comite... Apostolii n-au cugetat niciodată

să prescrie sărbători. Ei n-au avut grijă decât să recomande pietatea».[44] Mântuitorul însuşi

a spus: «N-am venit să stric, ci să împlinesc»[45]

2.8. La primele popoare creştinate, numele sărbătorii arată exclusiv evenimentul

creştin al naşterii Domnului, fără trimitere la străvechea sărbătoare pre-creştină: latină-

Natales, italiană– Natale, spaniolă– Navidad, portugheză– Natal, provensală– Nadal,

franceză- Nativité/ Nöel, engleză- Nativity/Christmas, rusă- Rozdjestvó, ucraineană –

Rizdvò, polonă– Bože Narozdenie, sârbă-croată-slovenă– Bozic, bulgară –Bozik, cehă–

Vanoce, slovacă – Vianoce.

Petru Caraman, studiind răspândirea geografică a cuvântului Crăciun îl găseşte

numai la români şi la locuitorii din imediata vecinătate a graniţelor etnice româneşti: la

ucrainienii carpatici Kerečunj večery, la slovaci tot Kračun (numai la cei din est), la unguri

Karácson, cu acelaşi sens ca şi la români. Deci reiese că pretutindeni cuvântul e împrumutat

de la români.[46]

In concluzie constatăm că la toate popoarele Europei elementele asociate sărbătorii

multimilenare a Crăciunului fac parte dintr-un sistem coerent de reprezentare mitico-rituală a

lumii, care dovedeşte continuitatea a unei credinţe monoteiste în Dumnezeul Luminii şi al

Dreptăţii. Pretutindeni apare aceeaşi dezvoltare spirituală: cultul solar al Crăciunului este

absorbit organic în sărbătoarea creştină a Naşterii Domnului, o dovadă convingătoare despre

comunitatea de origine a popoarelor europene.

Această origine este autohtonă, strict europeană şi nu indo-europeană cum s-a susţinut

în mod eronat. De ce? Deoarece cultul soarelui este axiomatic legat de agricultură, iar

cercetări arheologice recente precum şi datările cu C14 au dovedit că agricultura îşi nu are

originea în ţinutul arid al Indiei, ci în bazinul carpato-dunărean situat in inima

Europei[47]. Munţii Carpaţi au fost habitatul primitiv al arienilor care au populat India,

aşa cum dovedesc cercetătorii britanici în The Cambridge History of India.[48] Autohtonii

carpato-dunăreni practicau agricultura încă din epoca pietrei (7800 î.Hr.), arând pământul cu

plug din corn de cerb şlefuit şi placat cu silex. S-au descoperit semnificative depozite de

graminee carbonizate în gospodăriile neolitice. Cercetările arheologice ale Grupului de lucru

Schela Cladovei –Lepenski Vir efectuate între 1990-2000 au dus la concluzia că agricultura a

început la Porţile de Fier.[49]

In acelaşi timp, cercetătorul italian Marco Merlini sesizează cu justeţe că recunoaşterea

internaţională a primordialităţii civilizaţiei carpato-dunărene are repercusiuni culturale

importante asupra identităţii spirituale comune a popoarelor care locuiesc bătrânul

continent Europa: „Teorema clasică Ex Oriente lux este schimbată în Ex Occidente lux (…).

Aceasta aduce o îmbogăţire şi expansiune a matricei istorice şi culturale pe care se bazează

identitatea noastră europeană, pentru că civilizaţia Dunării este acum considerată ca una

din „mamele” culturii europene moderne.”[50]

In ceea ce priveşte tema prezentului studiu, sărbătoarea solară a Crăciunului este una

din mărcile de străvechime ale neamului românesc şi ale spiritualităţii europene.

Autor: Prof. Dorina Şuhanea (e-mail: dorinas@gmail.com)

Index bibliografic alfabetic

1. Teodor Bălăşel, Şezătoarea, anul XXIV, nr.3-4, 1916

2. Bonsall, C.; Radovanovic, I.; Boroneant, V., The Iron Gates in Prehistory: New

Perspectives http://www.arcl.ed.ac.uk/arch/clivebonsall/page7.htm

3. Vasile Buta monografia Hălmagiu pe treptele timpului, Editura Sophia, 1999

4. Petru Caraman, Substratul mitologic al sărbătorilor de iarnă la români şi slavi, Iaşi

1931

5. D. Caselli, Crăciunul la diferite popoare, Bucureşti, Institutul de Arte grafice şi editură

Minerva, 1915 apud Gabriel Gheorghe, op.cit.,p.104

6. http://www.CrestinOrtodox.ro - Mos-Ajunul

7. http://www.crestinortodox.ro/Despre_cuv ... -p53-11170

8. Crezul niceo-constantinopolitan,

http://www.crestinortodox.ro/Sfanta_Tre ... 4_242.html

9. Julia Maria Cristea - Viena - Seria: Istorie şi etnografie, Sărbătoarea Crăciunului (1)

http://www.agero-stuttgart.de/REVISTAAGERO/

ISTORIE/Sarbatoarea%20Craciunului%20de%20JMC%201.htm

10. http://datini-obiceiuri.crestinortodox. ... 12019.html

11. Adrian Fochi, Datini şi eresuri populare de la sfârşitul secolului al XIX-lea, Ed.

Minerva, Buc.1976

12. G. J. Frazer, Creanga de aur, Ed. Minerva 1980,

http://www.sacredtexts.com/pag/frazer/gb06302.htm

13. Marija Gimbutas, Civilizaţie şi cultură.Vestigii preistorice în sud-estul european, ed.

rom. 1989, traducere din limba engleză de Sorin Paliga

14. Gabriel Gheorghe, eseul Originea cuvîntului Crăciun, în Studii de cultură şi civilizaţie

românească, Fundaţia Gândirea, Bucureşti 2001, sau http://www.gandirea.ro/craciun.php'>http://www.gandirea.ro/craciun.php

15. Gabriel Gheorghe, eseul despre vocala â, î din indo-europeană, Studii de cultură şi

civilizaţie românească, Fundaţia Gândirea, Bucureşti 2001, http://www.gandirea.ro

16. Ion Ghinoiu, Obiceiuri de peste an, Buc.1997, Sarbatori si obiceiuri romanesti, Ed.

Elion

17. Ion Ionescu (preot), Etimologia cuvântului Crăciun,

http://diverse.crestinortodox.ro/Etimol ... 11170.html

18. N.Iorga, Studii şi documente IV, p.44 -45, apud G. Gheorghe, op.cit.p.112

19. Istoria bisericească, V, 22, Buc.1897

20. Istoria Ortodoxiei, vol.8, p.93-105, Asterie al Amasiei, Cuvânt împotriva sărbătorii

Calendelor

21. Matei, 5.17, Noul Testament

22. Marco Merlini, Rădăcinile adânci ale civilizaţiei europene, în revista DACIA

magazine, nr.13/iunie 2004, conferinţă la Al V-lea Congres Internaţional de Dacologie, 25-

26 iunie, Hotel Intercontinental, Bucureşti

23. Gheorghe Mihăilă, Cuvintele de origine autohtonă în limba română, in Academia

Română. Discursuri de recepţie, VIII. (1990–1995), Ed. Academiei Române, Buc.

2005.

24. Thomas Nast, http://cartoons.osu.edu/nast/santa_camp.htm

25. Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român, Ed. Paideia, Buc.2001

26. Sorin Paliga, Influenţe romane şi preromane în limbile slave de sud, 2003, ed. II

electronică egg.mnir.ro/pdf/Paliga_InflRomane.pdf,

http://www.unibuc.ro/ro/cd_sorpaliga_ro

27. Romtelecom, Lista oficială a abonaţilor telefonici, Buc.2002, vol.2, p.99-102

28. Joan Sabin, Customs and Traditions, Oxford 1973

29. Haddon Sundblom http://en.wikipedia.org/wiki/Haddon_Sundblom

30. Romulus Vulcănescu, Mitologie română, Ed. Academiei, Bucureşti 1985

31. The Cambridge History of India, Cambridge : University Press , 1922

32. Nelu Zugravu, Geneza creştinismului popular al românilor, Institutul Român de

Tracologie, XVIII, Bucureşti 1997

33. Alexander Hislop, Christmas and Lady-day,

http://beyondbabylon.blogspot.com/2006_ ... chive.html

[1] Julia Maria Cristea - Viena - Seria: Istorie şi etnografie, Sărbătoarea Crăciunului (1)

http://www.agero-stuttgart.de/REVISTAAGERO/

ISTORIE/Sarbatoarea%20Craciunului%20de%20JMC%201.htm

[2] A se vedea autorii antici Macrobius, Mnaseas, Diogene Laertios, Hesychius ş.a., citaţi de

cercetătorul Gabriel Gheorghe în eseul Originea cuvîntului Crăciun, în volumul Studii de

cultură şi civilizaţie românească, Fundaţia Gândirea, Bucureşti 2001, pag. 117; pentru grafia

anumitor cuvinte cu conservarea lui î din i vezi şi eseul despre vocala â,î din indoeuropeană

susceptibilă să fie confundată cu a şi cu i, op.cit., p.97-99, http://www.gandirea.ro

[3] Thomas Nast “invented” the image popularly recognized as Santa Claus for the 1862 Christmas season

Harper’s Weekly cover, vezi site-ul http://cartoons.osu.edu/nast/santa_camp.htm

[4]. În 1927 cotidianul New York Times comenta că în sfârşit înfăţişarea lui Santa Claus a fost standardizată

după prototipul de mai sus(…) imaginea bunului moş pe care-l cunoaştem noi, s-a născut dintr-o reclamă

pentru firma “The Coca-Cola Company” realizată de Haddon Sundblom, desenatorul american de origină

suedeză, în http://en.wikipedia.org/wiki/Haddon_Sundblom

[5] Antoaneta Olteanu în Calendarele poporului român, Ed. Paideia, Buc.2001, p.556

[6] G.Gheorghe,op.cit., p.123, sau http://www.gandirea.ro/craciun.php'>http://www.gandirea.ro/craciun.php

[7] Marija Gimbutas, prefaţa studiului Civilizaţie şi cultură.Vestigii preistorice în sud-estul

european, (ediţia românească 1989): „România este vatra a ceea ce am numit Vechea Europă,

o entitate culturală cuprinsă între 6.500-3.500 î.e.n., axată pe o societate matriarhală,

teocratică, paşnică, creatoare şi iubitoare de artă… o cultură a unei societăţi de agricultori. A

devenit de asemenea evident că această străveche civilizaţie europeană precede cu câteva

milenii pe cea sumeriană.”

[8] Petru Caraman, Substratul mitologic al sărbătorilor de iarnă la români şi slavi, Iaşi,

1931

[9]Romulus Vulcănescu, Mitologie română, Ed. Academiei, Bucureşti 1985, p. 382

[10] http://www.sacred-texts.com/pag/frazer/gb06302.htm

[11] Romulus Vulcănescu, Mitologie română, Ed. Academiei, Bucureşti 1985, p.372-373

[12] Studia Albania, XVI, p.35-104, apud Romulus Vulcănescu, Mitologie română Ed.

Academiei, Buc.1985, p.330

[13] Julia Maria Cristea - Viena - Seria: Istorie şi etnografie, Sărbătoarea Crăciunului (1) http://www.agerostuttgart.

de/REVISTA-AGERO/ISTORIE/Sarbatoarea%20Craciunului%20de%20JMC%201.htm

[14] Influenţe romane şi preromane în limbile slave de sud, 2003, editia a II-a electronică,p.48,

egg.mnir.ro/pdf/Paliga_InflRomane.pdf http://www.unibuc.ro/ro/cd_sorpaliga_ro

[15] Joan Sabin, Customs and Traditions, Oxford 1973, p.7-8

[16] Calendarele poporului român, Ed. Paideia, Buc.2001, de Antoaneta Olteanu, p.557-558,

preluare din culegerea lui Adrian Fochi Datini şi eresuri populare de la sfârşitul secolului al

XIX-lea, Ed. Minerva, Buc.1976

[17] amintită în monografia “Hălmagiu pe treptele timpului”, de Vasile Buta Editura Sophia,

1999,

[18] Antoaneta Olteanu, op.cit., p.556, apud Ion Ghinoiu, Obiceiuri de peste an

[19] Antoaneta Olteanu, idem, p.548, preluare din Teodor Bălăşel, Şezătoarea, anul XXIV,

nr.3-4, 1916, pp.43-47

[20] http://www.CrestinOrtodox.ro - Mos-Ajunul

[21] Romulus Vulcănescu, Mitologie română, Ed. Academiei, Bucureşti 1985, p.378:”Se pare

că aculturaţia celtică a calului solar se întinde aproape la întreaga Europă”

[22] idem, cap. Fitomitologie, 4.Modelul arborelui cosmic, p.485-486)

[23] vezi Julia Maria Cristea, op. cit., Viena AGERO Stuttgart® - Deutsch-Rumänischer

Verein e.V. Stuttgart

[24] Alexander Hislop, Christmas and Lady-day, http://beyondbabylon.blogspot.com/2006_ ... chive.html

[25] George James Frazer, Creanga de aur, Ed. Minerva 1980, vol.III, p.136, ap. Gabriel Gheorghe, op. cit.,

p.104) “The Virgin has brought forth, the light is waxing”

[26] Julia Maria Cristea, op.cit.

[27] I. Caselli, Crăciunul la diferite popoare, apud Gabriel Gheorghe, op.cit.,p.104

[28] Romulus Vulcănescu, Mitologie română, Ed. Academiei, Bucureşti 1985, p.387

[29] Romtelecom, Lista oficială a abonaţilor telefonici, Buc.2002, vol.2, p.99-102 (peste 1500

persoane înregistrate)

[30] Geneza creştinismului popular al românilor, Institutul Român de Tracologie, XVIII,

Bucureşti 1997, p.133

[31] Gabriel Gheorghe, op.cit.p.115, sau http://www.gandirea.ro/craciun.php'>http://www.gandirea.ro/craciun.php

[32] Crezul niceo-constantinopolitan (381),

http://www.crestinortodox.ro/Sfanta_Tre ... 4_242.html

[33] pentru detalii vezi studiul Etimologia cuvântului Crăciun, de preot Ion Ionescu, postat pe site-ul

http://diverse.crestinortodox.ro/Etimol ... 11170.html

[34] http://www.crestinortodox.ro/Despre_cuv ... -p53-11170

[35] N.Iorga, Studii şi documente IV, p.44 -45, apud G. Gheorghe, op.cit.p.112

[36] Academia Română. Discursuri de recepţie, VIII. (1990–1995), Bucureşti, Editura Academiei Române 2005.

Gheorghe Mihăilă, Cuvintele de origine autohtonă în limba română

[37] Istoria Ortodoxiei, vol.8, p.93-105, Asterie al Amasiei, Cuvânt împotriva sărbătorii

Calendelor, apud Nelu Zugravu, op.cit., p.46

[38]Idem, p.48

[39] Julia Maria Cristea, op.cit

[40] Antoaneta Olteanu, op.cit., p.557, apud Adrian Fochi

[41] Nelu Zugravu, op.cit., p.32

[42] http://datini-obiceiuri.crestinortodox. ... 12019.html

[43]Nelu Zugravu, op. cit., p.36

[44] Istoria bisericească, V, 22, Buc.1897, p.298

[45] Matei, 5.17

[46] Petru Caraman, Substratul mitologic al sărbătorilor de iarnă la români şi slavi, Iaşi, 1931, p.35-36

[47] Marija Gimbutas, 1989, Civilizaţie şi cultură. Vestigii preistorice în sud-estul european,.

traducere din limba engleză de Sorin Paliga Uluitoarele descoperiri făcute în România şi în

alte ţări învecinate după al doilea război mondial, asociate datărilor cu radio-carbon, au făcut

posibilă înţelegerea importanţei începuturilor culturii “vechi europene”, o cultură a unei

societăţi de agricultori(s.n.). A devenit de asemenea evident că această străveche civilizaţie

europeană precede cu câteva milenii pe cea sumeriană (cuvântul introductiv al autoarei

studiului)

[48] The Cambridge History of India, vol.I, cap.III, The Arians, pag 67-71, Cambridge :

University Press , 1922 apud Gabriel Gheorghe, Studii de cultură şi civilizaţie românească,

Fundaţia Gândirea, Buc. 2001, pag.26

[49] „Din 1989 Clive Bonsall a coordonat un proiect major de cercetare interdisciplinară la Porţile-de-Fier, in

colaborare cu specialişti din Marea Britanie, Ungaria, România, Serbia şi SUA. Cercetarea s-a concentrat asupra

perioadei dintre 7000 şi 5000 î.Hr., în cursul căreia s-a introdus agricultura în regiune”. Studii: Bonsall, C.;

Radovanovic, I.; Boroneant, V., , international conference on The Iron Gates in Prehistory: New Perspectives,

Department of Archaeology, 30th March-2nd April, 2000, Oxford: Archaeopress; Mason, S., Boroneanţ, V. &

Bonsall, C. (1996) Plant remains from Schela Cladovei, Romania, Mesolithic Miscellany, 17(2): 11–14; Cook,

G.T., Bonsall, C., Hedges, R.E.M., McSweeney, K., Boroneanţ, V. & Pettitt, P.B. (2001) A freshwater dietderived

14C reservoir effect at the Stone Age sites in the Iron Gates gorge.Radiocarbon 43(2A): 453–460

http://www.arcl.ed.ac.uk/arch/clivebonsall/page7.htm

[50] Marco Merlini, Rădăcinile adânci ale civilizaţiei europene, în revista DACIA magazine,

nr.13 din iunie 2004, conferinţă susţinută la Al V-lea Congres internaţional de dacologie, 25-

26 iunie, Hotel Intercontinental, Bucureşti

 

-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

 

Moş Crăciun - de la fratele lui Moş Ajun la personajul bonom din Laponia

 

 

Crăciunul a devenit sărbătoare legală în multe ţări abia în secolul al XIX-lea. Nu au existat brazi împodobiţi şi colinde dintotdeauna. Până la faima actuală de personaj retras în Laponia, care într-o noapte face înconjurul lumii pentru a împărţi daruri, Moş Crăciun a parcurs un drum lung.

Reprezentările lui Moş Crăciun s-au schimbat de-a lungul vremii, astfel că între imaginea acestuia în vechea cultură populară - de frate mai bogat şi mai inimos al lui Moş Ajun - şi imaginea contemporană - de personaj iubit de copii - există mari diferenţe.

Din vechime se ştie că Maica Domnului, fiind cuprinsă de durerile naşterii, i-a cerut adăpost lui Moş Ajun. Motivând că este sărac, el a refuzat-o, dar i-a îndrumat paşii spre fratele lui mai mic şi mai bogat, Moş Crăciun. În unele legende populare şi colinde, Moş Ajun apare ca cioban sau baci la turmele fratelui. Cine a fost acest personaj atât de important? În cultura populară românească, Crăciun apare ca personaj cu trăsături ambivalente: are puteri miraculoase, ca eroii şi zeii din basme, dar are şi calităţi tipic umane. Este bătrân (are o barbă lungă) şi bogat (de vreme ce are turme şi dare de mână), dar face şi figură apocrifă ("S-a născut înaintea tuturor sfinţilor", fiind "mai mare peste ciobanii din satul în care s-a născut Hristos").

Potrivit lui Ion Ghinoiu, autorul volumului "Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român", legendele Naşterii ne invită în peisajul etnografic al unui sat pastoral, unde trăiau Moş Ajun şi Moş Crăciun, care avea case mari şi multe grajduri. Pe neaşteptate, în viaţa lor apare o femeie necunoscută care, simţind că i-a venit vremea să nască, le cere ajutorul. Dacă primul o refuză, cel de-al doilea îi întinde o mână. Neştiind însă că femeia este Maica Domnului, nu o primeşte în casă şi o trimite să nască în grajdul vitelor. Crăciuneasa o ajută să nască, fără ştirea soţului ei, dar este pedepsită apoi de el cu tăierea mâinilor din coate. Când Crăciun află că în grajdul său s-a născut Domnul Iisus, se căieşte şi îi cere iertare lui Dumnezeu, devenind "primul creştin", "Sfântul cel mai bătrân", "soţul femeii care a moşit-o pe Maria". Se spune că el s-a căit atât de mult, încât a doua zi şi-a împărţit întreaga avere copiilor săraci, de unde tradiţia de a face daruri de Crăciun, mai ales copiilor.

 

Tradiţiile contemporane despre "sfântul" Crăciun, despre Moşul "darnic şi bun", "încărcat cu daruri multe" sunt printre puţinele influenţe livreşti pătrunse în cultura populară de la vest la est şi de la oraş la sat.

Mai mult de un mileniu, creştinii au sărbătorit Anul Nou în ziua de Crăciun (25 decembrie) în imediata apropiere a Solstiţiului de iarnă: la Roma până în secolul al XIII-lea, în Franţa până în anul 1564, în Rusia până în vremea ţarului Petru cel Mare, în Ţările Române până la sfârşitul secolului al XIX-lea.

La români amintirea acelor vremuri este încă proaspătă, de vreme ce în unele sate bănăţene şi transilvănene ziua de 1 ianuarie se numeşte Crăciunul Mic, nu Anul Nou. În spaţiul sud-est european, Crăciunul a fost o sărbătoare solstiţială, când oamenii celebrau divinitatea solară.

Termenul de "moş" indică vârsta zeului adorat, care trebuie să moară şi să renască împreună cu timpul calendaristic. Peste sărbătoarea autohtonă a Crăciunului s-au suprapus Saturnaliile romane (la începutul mileniului 1 î.H. zeul Saturn se celebra între 17 şi 23 decembrie).

În satele de pe Valea Mureşului, Crăciunul este încă legat de anumite credinţe populare care se păstrează şi în prezent, iar obiceiul de a oferi daruri îşi are originile într-o legendă pe care numai bătrânii o mai cunosc.

Crăciunul este singurul cuvânt în limba română care desemnează Naşterea Domnului. Legendele spun că Moş Crăciun era un cioban rău, care nu a vrut să o lase pe Maica Domnului să nască în staulul său.

În satul Harpia oamenii cred că dacă primul care intră în casă de Crăciun este un bărbat este un semn de bunăstare şi sănătate pentru anul următor. Pentru a atrage binele asupra caselor lor, oamenii ţin masa întinsă toată noaptea.

Colindatul este unul dintre obiceiurile de Crăciun care se păstrează cel mai bine în toate satele româneşti. Pe lângă mesajul mistic, multe obiceiuri practicate în această zi sunt legate de cultul fertilităţii şi de atragerea binelui asupra gospodăriilor.

În unele sate se păstrează şi un alt obicei: cel mai în vârstă membru al familiei trebuie să arunce în faţa colindătorilor boabe de grâu şi de porumb. Bătrânii spun că dacă boabele peste care au trecut colindătorii vor fi date găinilor, acestea vor fi spornice la ouat. Ei cred, de asemenea, că vor avea o recoltă foarte bună în anul următor dacă vor amesteca sămânţa pe care o vor pune în brazdă cu boabele folosite în ajun la primirea colindătorilor.

Unul dintre cele mai îndrăgite obiceiuri de Crăciun, colindatul, era pe vremuri interzis. Cel care a decis că muzica este nepotrivită pentru o zi solemnă cum este Crăciunul a fost Oliver Cromwell, care în secolul al XVII-lea a interzis colindele.

Cel mai vechi cântec creştin de Crăciun este "Jesus refulsit omnium", compus de St. Hilary din Poitiers, în secolul al IV-lea. Cea mai veche transcriere după un colind englezesc este unul scris de Ritson, în 1410.

 

În 1818, ajutorul de preot austriac Joseph Mohr a fost anunţat cu o zi înaintea Crăciunului că orga bisericii sale s-a stricat şi nu poate fi reparată la timp pentru slujba de Crăciun. Foarte trist din această pricină, el s-a apucat să scrie trei piese care să poată fi cântate de cor, acompaniat la chitară. Una dintre ele era "Silent Night, Holy Night", care astăzi este cântată în peste 180 de limbi de milioane de persoane.

O altă poveste mai puţin cunoscută legată de Crăciun este faptul că în secolul al VII-lea călugării foloseau forma triunghiulară a bradului pentru a descrie Sfânta Treime. În jurul anului 1500, oamenii au început să vadă în bradul de Crăciun un simbol al copacului din Paradis şi au atârnat în el mere roşii, simbol al păcatului originar. În secolul al XVI-lea, familiile creştine au început să decoreze brazii cu hârtie colorată, fructe şi dulciuri. Dar mai înainte, în secolul al XII-lea, oamenii obişnuiau să atârne brazii de Crăciun în tavan, cu vârful în jos, ca simbol al creştinătăţii.

Primii creştini nu celebrau naşterea lui Iisus. Sărbătoarea naşterii era considerată în luna septembrie, odată cu Ros Hashana (sărbătoare din calendarul iudaic).

În anul 264, Saturnaliile au căzut în 25 decembrie şi împăratul roman Aurelian a proclamat această dată "Natalis Solis Invicti", festivalul naşterii invincibilului Soare.

În anul 320, Papa Iuliu I a specificat pentru prima dată oficial data naşterii lui Iisus ca fiind 25 decembrie.

În 325, împăratul Constantin cel Mare a introdus oficial Crăciunul ca sărbătoare care celebrează naşterea lui Iisus. De asemenea, el a decis ca duminica să fie "zi sfântă" într-o săptămână de şapte zile şi a introdus Paştele cu dată variabilă. Cu toate acestea, cele mai multe ţări nu au acceptat Crăciunul ca sărbătoare legală decât din secolul al XIX-lea. În Statele Unite, Alabama a fost primul stat care a adoptat Crăciunul ca sărbătoare legală, în 1836. Oklahoma a fost ultimul stat, în 1907.

Cândva, spiriduşii furau cadourile de sub brad, nu le aduceau. Ideea de spiriduşi de Crăciun vine din credinţa străveche că gnomii păzeau casa omului de spiritele rele. Spiriduşii au fost iubiţi şu urâţi, pentru că, deşi uneori se purtau cu bunăvoinţă, puteau foarte uşor să se transforme în fiinţe răutăcioase şi nesuferite, atunci când nu erau trataţi cum se cuvine. Percepţia cea mai răspândită era că ei se purtau precum persoana cu care aveau de a face, fiind fie răutăcioşi, fie drăguţi. În Evul Mediu, mai degrabă aşteptau daruri decât să le facă. Abia pe la mijlocul secolului al XIX-lea spiriduşii au devenit prieteni ai lui Moş Crăciun.

Scriitorii scandinavi, cum ar fi Thile, Toplius sau Rydberg, au combinat cele două trăsături oarecum contradictorii ale personajelor: ei îi prezentau pe spiriduşi puţin răutăcioşi, dar buni prieteni şi ajutoare de nădejde ale lui Moş Crăciun. Unii spun că sunt 13 spiriduşi, alţii sunt convinşi că este vorba de nouă, alţii şase. Dar unde locuiesc?

 

 

 

Într-o vreme se credea că Moş Crăciun şi spiriduşii săi se simt foarte bine în casa lor de la Polul Nord. În 1822, poetul american Clement Clark a publicat lucrarea "A Visit From St. Nicholas" (cunoscută şi ca "The Night Before Christmas") în care el l-a descris pe Moş Crăciun ca pe un spiriduş bătrân şi blând, care zboară în jurul lumii într-o sanie trasă de opt reni. În 1885, Thomas Nast a desenat doi copii privind la o hartă a lumii şi urmărind călătoria Moşului de la Polul Nord în Statele Unite, deci se presupunea că acolo, în îndepărtatul nord, locuieşte bătrânul cel bun. Dar în 1925 s-a descoperit că nu există reni la Polul Nord, aşa că toţi ochii s-au întors spre Finlanda, unde există multe astfel de animale.

În 1927, Markus Rautio, un prezentator de emisiuni pentru copii la postul naţional de radio finlandez, a declarat că Moşul locuieşte pe un munte în Laponia. Astăzi pare aproape sigur însă că Moş Crăciun şi cei 11 spiriduşi ai lui stau bine ascunşi undeva pe muntele Korvatunturi în Laponia, Finlanda, în apropiere de graniţa cu Rusia. Pepper Minstix, unul dintre spiriduşi, este paznicul de credinţă ale locului exact al satului lui Moş Crăciun. Cum reuşeşte acesta să se mişte atât de repede, într-o noapte, din Laponia până în casele tuturor copiilor din lume? Cu foarte multă vreme în urmă, Moş Crăciun şi spiriduşii săi au descoperit formula specială, secretă, a prafului magic pentru reni, care îi face să zboare. Acest praf magic este împrăştiat peste fiecare ren cu puţin timp înainte de a pleca din Laponia, în ajunul Crăciunului. Este suficient pentru a-i face să zboare întreaga noapte în jurul lumii. Zborul este, de altfel, foarte rapid: aproape de viteza luminii de Crăciun. Rudolph este cel mai celebru ren. El este conducătorul celorlalţi opt, pe nume Blitzen, Comet, Cupid, Dancer, Dasher, Donder, Prancer şi Vixen. Când Rudolph era pui, nasul său a fost atins de Magia Crăciunului şi de atunci este strălucitor şi roşu.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Andrei Plesu: Astept sa fiu contrazis

 

România e, în multe privinţe, o alcătuire paradoxală. De aceea e greu sistematizabilă, de aceea e greu de guvernat. Reuşim lucruri care, în mod normal, nu merg împreună. Reuşim de pildă, constatase deja Titu Maiorescu, să producem forme, pentru care ne lipseşte cu totul fondul. Aşa ceva nu e la îndemâna oricui. Şi ceea ce e spectaculos e că, una peste alta, ţara funcţionează, aşa paradoxală, improbabilă cum este! Să dăm câteva exemple:

 

Una dintre neobişnuitele noastre reuşite este să avem un coeficient imens de poluare (în aer, în apă şi pe pământ), fără să avem o mare industrie. Industria noastră este sublimă, dar imperceptibilă altfel decât prin cantitatea de toxine pe care o emană. Ne otrăvim, aşadar, fără otravă sau, mai exact, obţinem otravă din te miri ce.

 

O altă reuşită paradoxală: avem medici foarte buni şi spitale foarte proaste.. E inexplicabil cum poţi avea medici de calibru, când mai tuturor le lipseşte instrumentarul necesar pentru a-şi face meseria onorabil. Şi totuşi şi-o fac. Medicul te salvează, "sistemul" te omoară.

 

Alt miracol: avem o mare concentrare de "atracţii turistice" şi n-avem turism. Turismul n-ar da rezultate la noi decât dacă s-ar generaliza un mod de teleportare a turiştilor, aşa încât ei să ajungă în faţa frumuseţilor patriei fără să aibă nevoie de drumuri, de hoteluri şi de servicii în general. Paradox colateral: suntem ospitalieri, dar umflăm grosolan nota de plată, pe baza ideii că "străinul" trebuie jumulit.

 

Mai departe: ne lăudăm cu elevi eminenţi, foarte bine calificaţi la felurite olimpiade internaţionale, dar ştim cu toţii că învăţământul autohton e în criză, că profesorii s-au descalificat, că şcolile sunt delabrate şi salariile sunt mici.

 

Avem tradiţii agrare incontestabile, pământ fertil, mână de lucru, dar nu prea mai avem agricultură: mâncăm pâine turcească, fructe şi legume comunitare, iar carne şi produse din carne importăm din toată lumea.

 

Suntem săraci, dar am umplut Bucureştiul de automobile pretenţioase, cârciumile sunt pline, călătorii români se înghesuie prin avioane trans-europene şi trans-atlantice cu bagaje de apocalipsă.

 

Suntem patrioţi, dar n-avem patriotism: adică nu ne preocupă grădinăritul limbii strămoşeşti, viitorul imediat şi concret al ţării, istoria ei, monumentele ei, instituţiile ei. Avem la chefuri romanţioase suspinuri naţionale, dar primul gând când ne amintim de ţărişoară e s-o delapidăm.

 

Pe măsură ce avem elite mai puţine, dezvoltăm faţă de ele un dispreţ tot mai mare.

 

Avem şomaj, dar muncim la negru, n-avem bani, dar ne descurcăm, suntem creştini, dar la câte un hram sau la câte o sărbătoare ortodoxă ne îmbulzim, ne ocărâm şi vociferăm ca o hoardă fără istorie şi fără credinţă.

 

Orice analiză a României contemporane (sau eterne?) se blochează, la un moment dat, în paradoxuri asemănătoare. Inventarul lor pare infinit.

 

În rezumat, s-ar spune că ori avem evoluţii interminabile, care nu culminează niciodată într-un scop atins, ori avem împliniri care nu se justifică prin nici o evoluţie. Ori drum fără ţintă, ori ţintă fără drum. Creşterea organică, cu rezultat conştient şi = previzibil, continuitatea, consecvenţa, organizarea, tenacitatea iată virtuţile care ne lipsesc. Dar ne descurcăm noi şi fără...

 

 

De la Andrei Plesu citire :

Nici în străinătate nu e totul perfect. Nici vorbă. În Franţa disciplina rutieră e şleampătă, infinit mai rea decât în Germania; portofelul îţi poate fi furat oriunde pe glob; şmecheri şi obraznici se găsesc pretutindeni; surpriza restaurantului scump şi prost e mereu posibilă; unele locuri sunt murdare; blocuri dizgraţioase s-au construit, mai ales în anii '60, peste tot; companiile aeriene occidentale oferă servicii mediocre, provoacă întârzieri, nu te scutesc, la o adică, de pierderea bagajelor.

 

Pe scurt, oriunde te-ai afla, poţi întâlni numeroase prilejuri de indispoziţie.

 

La noi e altfel. Neregulile, inconfortul, arbitrarul, lipsa de educaţie, nesimţirea, ilegalitatea, aproximaţia, mă rog, toată ornamentica "milenară" a ţărişoarei ilustrează o tradiţie durabilă.

 

Nu e vorba de accidente, de "din când în când"-uri tolerabile, inerente, compensate de un fundal general agreabil.

 

Fundalul a ocupat avanscena. Şi e esenţialmente neplăcut. E muşchiulos, vital, indestructibil. Turcii vin şi pleacă, fanarioţii vin şi pleacă, ruşii vin şi pleacă, comuniştii vin şi pleacă. Noi rezistăm fălos, fudul, chefliu şi dârz. Dăm vina pe ei, pe toţi, şi ne vedem de treabă.

 

NATO încearcă să ne organizeze, UE încearcă să ne domesticească.

 

Degeaba. Apa trece, pietrele rămân, avem şapte vieţi în pieptul de aramă, românul nu piere. Nu moare şi nu se transformă. Se adaptează. Se descurcă.

 

Ţine cu dinţii de specificul lui naţional. Şi tocmai de aceea, sunt pesimist. Cred că nu ne vom schimba niciodată. Vom continua să stăm în calea tuturor binefacerilor şi noroacelor, fără să luăm decât caimacul de primă instanţă.

 

În rest, vom dospi, somnolenţi, în dulcele borş autohton, cu mici accese de enervare tandră...

 

Străzile vor rămâne mereu betege, pline de gropi şi asfaltate cu gumilastic, autostrăzile, dacă vor exista, vor fi nişte şantiere perpetue, şoferii "profesionişti sau amatori" vor conduce bezmetic, isteric, mitocăneşte.

 

Îşi vor parca maşinile în poarta ta, în curtea ta, în sufletul tău şi, dacă protestezi, te vor înjura exterminator sau vor zâmbi suveran, de la înălţimea limuzinei proprii. Justiţia va fi mereu o loterie, ziarele vor evita orice urmă de decenţă şi de nobleţe. Limba se va strica zi de zi, televiziunile vor atinge culmi de manipulare şi trivialitate. Laura Andreșan e doar începutul. Oricine va putea striga în piaţa publică orice despre oricine. "Relaţiile", pilele, bacşişul vor fi la fel de greu de înlăturat ca şi câinii vagabonzi, politicienii vor perora obscen despre patrie şi se vor gândi strict la

găştile de partid şi la conturile personale.

 

Toate scursurile vor ajunge vedete, toţi derbedeii vor deveni campioni ai dreptăţii. Vom fi sufocaţi de proasta creştere, de incultură, de muzică proastă şi de fast-food. Prostia va avea bani, iar nepriceperea va avea putere. Aerul se va umple de invidie, ură şi băşcălie. Comunismul va reînvia, roz şi cochet, cu sprijinul unor băieţei de bani (şi idei) gata, semidocţi şi trendy, netrăiţi, iresponsabili, grăbiţi să găsească înainte de a căuta. În schimb, icoanele vor fi evacuate din viaţa publică, în numele unei libertăţi

de conştiinţă care nu ştie încă nici ce e libertatea, nici ce e

conştiinţa.

 

Manelele se vor multiplica, urbanistica va intra în colaps, vom avansa trudnic printre răgete şi scuipături. Şi vom vota, o dată la patru ani, în funcţie de clubul sportiv care ne place.

 

Cum vedeţi, sunt pesimist. Ba pot, pentru ca să spun, că sunt apocaliptic.

 

Totul a început când, întors la Bucureşti după o vacanţă

agitată pe alte meleaguri, am constatat două lucruri: mai întâi că e mai cald decât în restul Europei, mai cald decât la Mediterana şi apoi că singura scară rulantă care urca de la autobuze la ghişeele de control-pașapoarte nu funcţionează. Am urcat gâfâind, cu mireasma patriei în nări.

 

Sunt prea pesimist? Să dea Dumnezeu. De-abia aştept să fiu contrazis.

 

A. Plesu

3 people like this

Share this post


Link to post
Share on other sites

Istorie ....distractiva

 

Igiena...

Data viitoare cand va spalati pe maini si apa e un pic mai rece decat v-ati dori, comparati situatia cu modul in care se spalau englezii prin anul 1500. Nuntile aveau loc in general in luna iunie, pentru ca singura baie din an se facea in luna mai si in prima luna a verii viitorii soti inca miroseau acceptabil. Oricum, corpul era deja imbibat de "miresmele" transpiratiei si ca sa mascheze cat de cat mirosul neplacut, miresele purtau in brate un buchet de flori (de aici a ramas obiceiul buchetului purtat de mireasa!) ; "Cada" era, de fapt, un butoi mare, plin cu apa calda. Stapanul casei avea privilegiul de a se imbaia primul, in apa curata. In aceeasi apa urmau la spalat, rand pe rand, fiii si restul persoanelor de sex masculin din familie. Apoi venea randul femeilor si, la sfarsit, al copiilor, in ordinea descrescatoare a varstelor. In final, apaera atat de murdara, incat puteai pierde un bebelus prin ea. De atunci dateaza la britanici vorba "Nu arunca pruncul odata cu apa in care te-ai spalat". Regina Elisabeta I a Angliei a ramas celebra si prin urmatoarea declaratie, facuta cu mandrie: "Fie ca e nevoie sau nu, eu o data la trei luni ma spal !"

 

"Ploua cu pisici si caini"...

Casele erau acoperite cu snopi de paie sau coceni, fara scanduri dedesubt. Acoperisul casei era singurul loc in care animalele se puteau adaposti de frig. Drept pentru care cainii, pisicile si alte vietati mai mici (soareci, gandaci etc.) se cuibareau in paiele care acopereau casa. Cand ploua, paiele deveneau alunecoase si animalele cadeau uneori direct peste oameni. In acea perioada a aparut zicala "Ploua cu pisici si caini".

Adapostirea animalelor in acoperis a fost si motivul pentru care s-a inventat baldachinul. Insecte sau diverse materii fecale puteau murdari asternutul la orice ora. Cineva a avut geniala idee de a intinde deasupra patului un cearsaf, pentru protectie...

 

Pragul...

Bogatasii isi faceau podeaua casei din dale de piatra, care deveneau alunecoase pe vreme umeda. Pentru marirea aderentei in timpul mersului, se presara prin casa pleava. Reimprospatate succesiv, straturile de pleava amestecata cu apa atingeau uneori grosimi apreciabile. La deschiderea usii de la intrare, exista pericolul ca amestecul de pleava cu apa sa curga afara din casa. Problema a fost rezolvata prin inventarea pragului.

 

Rosiile sunt otravitoare...

Pe vremea aceea, in fiecare bucatarie exista un cazan metalic mare, atarnat deasupra focului, pentru gatit. Carnea era destul de rara, asa ca oamenii mancau mai mult fiertura de legume. In zeama ce ramanea de seara se adaugau a doua zi apa si legumele si tot asa. Astfel, o parte din mancare ajungea sa fie veche de saptamani. Cei mai instariti mancau din vase realizate dintr-un aliaj care continea si plumb, pentru ca acesta putea fi prelucrat mai usor. Alimentele acide dizolvau plumbul, care ajungea in organism si provoca otravirea sau chiar moartea. Din aceasta cauza, rosiile au fost considerate in urmatorii 350 de ani ca fiind

otravitoare.

 

Farfurii din coaja de paine...

Saracii mancau din niste bucati de lemn scobite, care tineau loc de farfurii. Vasele se mai faceau si din paine foarte veche, din care se scotea miezul si care rezistau cateva mese bune. Ambele variante de "farfurii" nu erau spalate niciodata dupa folosire. De aceea, se intampla des ca vasele sa faca viermi... Painea se impartea intre membrii familiei, in functie de statutul fiecaruia. Cei care munceau capatau coaja inferioara, din partea de jos a painii, restul familiei - partea din mijloc, mai mult miez - iar oaspetii primeau coaja superioara.

 

Priveghiul...

Pentru baut rachiu sau whisky erau folosite cesti din plumb. Combinatia alcool-plumb fiind atat de toxica incat ii scotea pe multi din uz pentru cateva zile. Chefliii gasiti intinsi pe marginea drumului erau considerati morti si pregatiti pentru inmormintare. Inainte insa de a fi ingropati li se mai dadea o sansa - erau asezati pe masa din bucatarie timp de cateva zile. Asteptind ca "mortul" sa-si revina - ceea ce se intampla de multe ori - rudele si prietenii mancau si beau in jurul mesei. Asa a aparut obiceiul priveghiului.

 

Salvat de clopotel...

Cei care din greseala erau ingropati de vii erau salvati de un clopotel. Teritoriul Angliei este locuit de multi, multi ani, asa ca, la inceputul secolului al XVI-lea, a inceput sa fie criza de locuri de veci. Solutia a fost scoaterea sicrielor mai vechi, depunerea osemintelor in niste depozite si refolosirea spatiului pentru un mort "proaspat". La deschiderea vechilor sicrie s-a constatat ca unul din 25 era zgariat de unghii pe interior. Dandu-si seama ca unii semeni de-ai lor au fost ingropati de vii, englezii au inventat un mecanism de salvare a celor ingropati de vii. De mana "mortului" era legata o sfoara, care, printr-o gaura in sicriu, era legata la un clopotel, montat langa mormant. Patrulele din cimitir supravegheau clopoteii. De aici vine vorba "saved by the bell" ("salvat de clopotel").

 

 

Văd că azi ţi-a mers bine!

 

Omul politic englez Neville Chamberlain nu se despărţea niciodată de umbrela sa. Într-o zi însă o uită acasă. Când coborî din trenul care-l ducea la Londra, fu cât pe ce să ia umbrela unui călător. Necunoscându-l, acesta l-a apostrofat tăios. Chamberlain îşi ceru scuze şi, pentru a evita repetarea unui asemenea incident, cumpără în ziua aceea. trei umbrele.

 

Pe când se întorcea cu trenul spre casă, nimeri din nou în acelaşi compartiment cu călătorul de dimineaţă. Văzând umbrelele, acesta spuse:

 

- Văd că azi ţi-a mers bine!

 

 

 

 

 

Politica şi mustaţa

 

La scurtă vreme după ce îşi lăsase mustaţă, Sir Winston Churchill a fost invitat la un dineu.

 

- Domnule, i s-a adresat o doamnă care stătea lângă el, ţin să te anunţ că nu-mi pasă cât de negru sub unghie nici de politica şi nici de mustaţa dumitale.

 

- Fiţi fără nici o grijă, doamnă, i-a răspuns Churchill, n-aveţi nici o şansă să ajungeţi vreodată în contact nici cu una, nici cu alta!

 

 

 

 

 

Vinovatul

 

Voluminosul scriitor Chesterton s-a certat cu sfrijitul Bernard Shaw şi i-a spus:

 

- Domnule, dacă cineva vă priveşte cu băgare de seamă îşi închipuie lesne că în această ţară a izbucnit o foamete cumplită.

 

- Da, a venit replica lui Shaw, dar are să vă tragă la răspundere numai pe dumneavoastră. Cine vă priveşte îşi dă seama că sunteţi singurul vinovat!

 

 

 

 

 

Cea mai frumoasă declaraţie de dragoste

 

Una din cele mai galante declaraţii de dragoste este aceea pe care ducele de Villa Mediona a făcut-o reginei Elisabeta. Aceasta i-a cerut să-i trimită portretul iubitei lui.

 

Ducele i-a trimis. o oglindă!

 

 

 

 

 

Francisc I şi femeia urâtă

 

Curând după ce a părăsit închisoarea din Madrid, regele Francisc I a întrebat o femeie urâtă, în glumă, de când s-a întors din "ţara frumuseţii".

 

- M-am întors, sire, i-a răspuns ea, chiar în ziua în care v-aţi înapoiat de la Pavia!

 

* Pavia, locul unde francezii sunt înfrânţi în 1525 de trupele imperiale ale lui Carol V şi Francisc I este luat prizonier.

 

 

 

 

 

Să mor în locul tatălui meu!

 

După bătălia de la Actium, Octavianus a trecut în revistă prizonierii pe care voia să-i execute. Printre aceştia se afla un duşman îndârjit al său, anume Mitellus. Fiul acestuia, care luptase sub comanda generalului lui Octavianus, Marcus Vipsanius Agrippa, i s-a adresat astfel:

 

- Tatăl meu a fost inamicul tău şi îşi merită moartea. Eu te-am servit însă cu credinţă şi merit o răsplată. Dă-mi voie, ca recompensă, să mor în locul tatălui meu!

 

Octavianus l-a iertat pe Mitellus şi nu a primit jertfa fiului său.

 

 

 

 

 

Tot ai să regreţi!

 

Socrate a fost întrebat de un prieten:

 

- Ce să fac, să mă căsătoresc sau nu?

 

- Ori te căsătoreşti ori rămâi burlac, peste zece ani tot ai să regreţi!

 

 

 

 

 

Între funia călăului şi mireasă

 

În Evul Mediu era obiceiul ca atunci când cineva era dus la spânzurătoare şi funia se rupea, osânditul să fie graţiat, Dumnezeu arătând în acest fel că era nevinovat.

 

Mai era, de asemenea, eliberat dacă o femeie se găsea să-l ia de bărbat. Atunci căsătoria avea loc chiar sub ştreang, preotul de spovedanie oficiind unirea celor doi, iar călăul fiindu-le naş. Suveranul elibera un document de iertare care dura cât dura şi căsnicia. Dacă cei doi divorţau, cel iertat o vreme era dus iar la ştreang.

 

Se înţelege că urâtele locului nu pierdeau nici o execuţie, în dorinţa de a-şi găsi alesul. Dar şi atunci se întâmpla să fie respinse.

 

Se spune că un tâlhar cerut în căsătorie la locul execuţiei a fost atât de îngrozit de urâţenia celei care îl ceruse de soţ, încât i-a strigat călăului: "Atârnă-mă, atârnă-mă iute cumetre!"

 

Un caz de iertare la ştreang îl reprezintă celebrul haiduc Iancu Jianu. O doamnă din înalta societate, Sultana, prietenă cu Ralu Caragea, fata domnitorului Ioan Gheorghe Caragea, l-a salvat de la execuţie pe Iancu Jianu cerându-l de bărbat, nunta având loc chiar sub locul spânzurătorii.

 

 

 

 

 

Alege cum vrei să mori

 

Bufonul regelui Frederic II a fost amestecat într-un complot împotriva acestuia. Adus în faţa lui, regele i-a spus:

 

- Pentru că ai fost un "nebun" bun, îţi dau voie să-ţi alegi singur moartea!

 

- De bătrâneţe, Majestate! a răspuns prompt "nebunul".

 

 

 

 

 

Dacă aţi fi.

 

Lady Astor i-a spus într-o zi lui Winston Churchill:

 

- Dacă aţi fi soţul meu, v-aş pune otravă în cafea!

 

- Dacă aţi fi soţia mea - i-a răspuns el - cu siguranţă aş bea-o!

 

 

 

 

 

Mare pagubă!

 

Când se ducea la repetiţii la "Scala" din Milano, tenorul italian Enrico Caruso (1873-1921) cumpăra ziare mereu de la acelaşi vânzător. Într-o dimineaţă, însă, cântăreţul trecu mai departe fără să se oprească.

 

- Signore, aţi uitat să cumparaţi ziarele! - strigă vânzătorul.

 

- N-am uitat, însă n-am portmoneul la mine.

 

- Nu-i nimic, signore! O să-mi plătiţi mâine.

 

- Şi dacă mor până atunci?

 

- Ei, mare pagubă!

 

 

 

 

 

Vă cred, dar.

 

Henric VIII, regele Angliei, hotârî să trimită un episcop la Francisc I, regele Franţei, într-o vreme când relaţiile dintre cei doi monarhi erau foarte încordate. Episcopul îi obiectă că misiunea încredinţată îi punea viaţa în primejdie.

 

- Să nu-ţi fie teamă! ripostă Henric. Dacă Francisc te va ucide, voi pune să fie decapitaţi francezii aflaţi în puterea mea.

 

- Vă cred, spuse episcopul. Mi-e teamă însă că nici unul din capetele lor nu se va potrivi pe umerii mei

3 people like this

Share this post


Link to post
Share on other sites

Buyology...Stiinta manipularii consumatorilor

 

...Preambul

 

Doi amici mergeau pe o strada. Unul dintre ei, intra intr-o farmacie sa cumpere medicamente.

Iese afara si arunca medicamentele la canal.

Celalalt il intreaba consternat:

- De ce ai aruncat medicamentele ?

- Am fost la un consult. Mi-a dat o reteta de medicamente. L-am platit ca trebuie sa traiasca si el. Am intrat la farmacie, am platit medicamentele ca trebuie sa traiasca si farmacistul....

- Si atunci... de ce le-ai aruncat ?

- Pai... trebuie si eu sa traiesc...

 

Comercianţii de boli inventate

Buyology - Ştiinţa manipulării consumatorilor.

Cu treizeci de ani în urmă, părea o glumă. În pragul pensionării, Henry Gadsden, managerul colosului farmaceutic "Merck", se confesa revistei "Fortune", arătându- şi dezamăgirea că uriaşul potenţial de producţie al firmei sale este destinat doar bolnavilor. El visa ca "Merck" să devină un fel de "Wrigley" şi, după modelul marelui producător şi distribuitor de gumă de mestecat, să "vândă la toată lumea". Inclusiv oamenilor sănătoşi. Trei decenii mai târziu, visul răposatului Gadsden a devenit realitate.

Strategiile de marketing ale marilor firme farmaceutice ţintesc din ce în ce mai agresiv către oamenii sănătoşi. Suişurile şi coborâşurile vieţii devin tulburări mentale; slăbiciuni sau stări mai proaste, altminteri dintre cele mai obişnuite, sunt transformate în afecţiuni înfricoşătoare, şi din ce în ce mai mulţi oameni normali ajung bolnavi peste noapte.

Într-o carte din 2005, "Selling Sickness. How Drug Companies Are Turning Us All Into Patients", Alain Cassels (cercetător în politica medicamentelor, la Universitatea Victoria din Canada) şi Ray Moynihan (journalist specializat în sănătate) fac o radiografie necruţătoare a strategiilor de marketing cinice, atunci când nu sunt pur şi simplu criminale, ale producătorilor de medicamente.Cei doi cercetători dezvăluie cum, prin campanii de promovare concertate,industria farmaceutică mondială, cu o cifră de vânzări de circa 500 miliarde dolari anual,exploatează perfid temerile cele mai profunde ale omului: de moarte, de şubrezire fizică, de boală etc.

Pe măsură ce, în ţările dezvoltate, majoritatea locuitorilor se bucură de o viaţă mai lungă, mai sănătoasă, mai dinamică, cu atât campaniile publicitare îi transformă pe cei grijulii cu sănătatea lor, în panicaţi pur şi simplu. Probleme minore sunt descrise ca tulburări extrem de grave, care necesită îngrijiri grabnice. Astfel, timiditatea se transformă în "anxietate socială", iar tensiunea premenstruală devine "tulburare disforică premenstruală". Simplul fapt de a fi expus la un risc patologic devine patologie în sine.

Epicentrul acestui tip de comerţ sunt Statele Unite. Americanii reprezintă 5% din populaţia lumii, Dar primesc 50% din medicamentele prescrise pe glob. Cheltuielile populaţiei cu sănătatea s-au dublat în ultimii şase ani, din cauză că preţurile la medicamente cresc dramatic, Dar mai ales pentru că doctorii prescriu din ce în ce mai mult.

 

Aceeaşi maladie cu altă pălărie

 

Americanul Vince Parry este un guru al acestui tip de marketing. Într-un articol intitulat uluitor "Arta de a cataloga starea de sănătate" (The Art of Branding a Condition - în Medical Marketing & Media, Londra, mai 2003), Parry explică metodele prin care firmele sale "favorizează crearea" tulburărilor medicale:

- reevaluarea stării de sănătate;

- redefinirea unor boli cunoscute de mult şi rebotezarea lor;

- crearea unor disfuncţii din nimic; (preferatele lui Parry sunt disfuncţia erectilă, deficitul de atenţie la adulţi şi sindromul disforic premenstrual).

Cu o sinceritate dezarmantă, Vince Parry descrie modul în care companiile farmaceutice definesc condiţiile pentru crearea pieţei pentru produse precum (cuvant interzis) sau Prozac.

Sub patronajul firmelor de marketing, experţi medicali şi guru precum Parry se aşază la aceeaşi masă pentru a descoperi "idei noi despre boli şi stări de sănătate".

Totul este ca acestea să li se prezinte potenţialilor clienţi într-o manieră nouă, inedită. Un raport al Business Insights, destinat conducătorilor de multinaţionale din sectorul farmaceutic este încă şi mai clar:

Capacitatea de "a crea pieţe pentru boli noi" se traduce în cifre de vânzare de miliarde de dolari.

Una dintre strategiile cele mai performante, potrivit raportului, este de a schimba modul în care oamenii privesc afecţiunile banale. Ei trebuie "convinşi" că "probleme acceptate până acum ca uşoare disconforturi" necesită "intervenţia medicului". Acelaşi raport are şi o concluzie optimistă pentru viitorul industriei farmaceutice: "Anii care vor veni vor if martorii creării bolilor năşite de firme".

Este evident dificil să trasezi o linie între omul sănătos şi omul bolnav. Dar este la fel de evident că, cu cât se extinde aria de definire a unei patologii, cu atât ea va atinge mai mulţi bolnavi potenţiali. Şi cu atât mai mult vor creşte vânzările de medicamente.

Deseori, afirmă Cassels şi Moynihan, experţii medicali care redactează protocoalele de tratament (acestea cuprind suma tehnicilor ce trebuie aplicate în funcţie de cazul aflat sub îngrijire) sunt în acelaşi timp plătiţi de industria farmaceutică. Iar industria prosperă dacă protocoalele Le favorizează vânzările. Potrivit acestor experţi, 90% dintre americani suferă de o tulburare numită... Hipertensiune arterială"; aproape jumătate dintre americance suferă de disfuncţia botezată FSD (disfuncţie sexuală feminină); iar 40 de milioane de americani AR trebui urmăriţi atent din cauza nivelului ridicat al colesterolului. Bineînţeles, toate aceste maladii sunt vindecabile cu medicamente.

Iar metodele de prevenţie sunt trecute în plan secundar.

Racolarea medicilor agenţi publicitari

Medicul generalist Des Spence povesteşte în "British Medical Journal" din iulie 2008 cum a fost contactat pentru a participa la o specializare care AR if trebuit să facă din el un expert într-o maladie născocită de imaginaţia industriei.

Universitatea la care preda i-a transmis lui Spence oferta unei firme în care scria: " căutăm lideri de opinie (...) a căror muncă va trebui să influenţeze gestionarea şi terapia viitoare ale disfuncţiei sexuale feminine (...) prin dorinţă hipoactivă."

Firmele care au o boală de inventat pentru a crea o piaţă pentru un anumit medicament racolează medici pe care îi folosesc într-o schemă de marketing cu scopuri stabilite dinainte şi în care slujitorii lui Hipocrate nu au nici un fel de libertate de mişcare.

Totul, evident, în schimbul unor avantaje financiare, dar şi al prestigiului, notorietăţii, pe care o asemenea campanie o aduce. Dar, "partea cea mai neplăcută în toată această poveste", continuă Spencer, a disfuncţiei sexuale feminine prin dorinţă hipoactivă. (...) Industria trebuie să transforme această disfuncţie bănuită, în boală gravă. Iar pentru aceasta e important să existe o acoperire mediatică, mărturii ale celebrităţilor, dar mai ales sacrosancţi experţi medicali care legitimează totul. ,Experţii' estimează că 40% dintre femei ,suferă' de această ,boală'. Iată un exemplu de simplificare numai bună pentru a fi citată peste tot!

Uneori această ,problemă' este prezentată ca un aspect al luptei feministe, când, de fapt, e vorba doar de manipulare cinică. Deşeurile pe care le produce acest tip de activitate farmaceutică otrăvesc viaţa prin mesajul pe care-l vehiculează:slăbiciunea dvs. (tristeţe, calviţie, libido în scădere etc) este automat simptom de boală", conchide medicul din Glasgow .

 

Epidemia de marketing

În best-seller-ul "Die Krankheitserfinder" (Inventatorii de boli), Jorg Blech, biochimist german, stabilit în America şi corespondent pentru Der Spiegel, New Scientist şi The Guardian, explică în ce mod industria farmaceutică în colaborare cu experţii de marketing a impus scăderea arbitrară a nivelului normal al colesterolului pentru ca indivizi perfect sănătoşi să devină peste noapte bolnavi; explică de ce de vreo două decenii femeile la menopauză sunt terorizate cu spectrul osteoporozei pentru a favoriza vânzările la medicamentele care ar preveni fracturile; explică tehnicile de manipulare a opiniei publice cu scopul de a crea o piaţă impresionantă a pilulelor care tratează impotenţa.

 

Între 1984 şi 1987, "Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorder" (DSM 4), care este biblia psihiatrilor americani, a introdus 77 de noi boli mentale, scrie Jean-Claude St-Onge în "Reversul pilulei", publicată la Montreal, Ecosocietes, în 2004. Pentru a introduce aceste noi boli a trebuit schimbată definiţia bolnavului.

Oricine resimte la un moment dat o stare de rău devine automat bolnav.

Şi, bineînţeles, comentează maliţios St-Onge, pentru fiecare boală există un medicament. Iată câteva exemple de "boli noi":

- timiditatea este reciclată sub numele de "anxietate socială"

- naturala regurgitare la bebeluşi devine "reflux esofagian patologic"

- omeneasca senescenţă (Îmbătrânire a țesuturilor și a organismului) se transformă în "insuficienţă circulatorie cerebrală"

- până şi stresul de la loterie este legat de "traumatismul biletului necâştigător"

În aprilie 2004, o anchetă extrem de bine documentată şi aprofundată,realizată de Lisa Cosgrove, cercetător la University of Masachussets Boston, şi publicată în prestigioasa revistă "Psycho-Therapy and Psychosomatics", a demonstrat că mai bine de jumătate dintre psihiatrii care au lucrat la redactarea DSM 4 au fost plătiţi de firmele care fabrică exact medicamentele care tratează aşa-zisele boli noi introduse în manual.

 

Impresia de depresie

 

Numărul persoanelor depresive de pe mapamond a crescut de şapte ori din 1970 până în 1996, relevă St-Onge. În Statele Unite numărul de consultaţii în urma cărora sau prescris antidepresive s-a dublat între 1980 şi 1989. O tendinţă similară s-a înregistrat în tot Occidentul. Numărul femeilor

care iau antidepresive este triplu faţă de cel al bărbaţilor, iar milioane de copii americani le iau cu regularitate. Cu toate că antidepresivele nu sunt indicate în tratamentul depresiilor uşoare la adulţi, ele sunt prescrise masiv.

 

Două sunt motivele pentru care medicii o fac totuşi:

 

1. În 1990, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a pus la punct un program de formare rapidă, cu durata de o jumătate de zi, care să permită medicilor să pună un diagnostic într-un timp scurt, pornind de la ghidurile clinice. Permisiunea acordată, astfel, medicilor generalişti de a trata depresia a dus la multiplicarea de câteva ori a vânzărilor de antidepresive.

2. Societăţile farmaceutice au culpabilizat medicii, acuzându-i în mod repetat că rata crescândă a sinuciderilor este vina lor, pentru că nu prescriu suficiente antidepresive.

 

Lobby-ştii au lansat chiar ideea că 60-70% dintre sinucideri sunt cauzate de depresiile netratate. Potrivit lui Jean-Claude St-Onge, femeile sunt în mod deosebit vizate de eforturile de "medicalizarea" a vieţii. Altădată, ele mergeau la medic când erau gravide, acum îl consultă în chestiuni de contracepţie şi de menopauză. De altfel, se vorbeşte deja şi de "perimenopauză" (perioada de dinainte de instalare a menopauzei şi până la instalarea ei propriu-zisă), o nouă afecţiune care se încearcă a fi popularizată. Ca urmare, femeile devin mari consumatoare de pastile pe perioade mari de timp.

 

Cherchez la femme malade!

 

Hormonoterapia substitutivă este un un pas uriaş pentru "medicalizarea" vieţii femeii. Cu toate că 75% dintre femei nu manifestă nici un simptom deranjant când ajung la menopauză, producătorii farmaceutici şi experţii lor de marketing apelează la frica de îmbătrânire a femeilor pentru a-şi vinde produsele. Şi asta în ciuda deselor efecte secundare ale tratamentului: dureri de cap, greţuri, infecţii genito-urinare, varice la picioare, sensibilitate mamară etc.

Cu atât mai mult cu cât comunitatea medicală ajuns la un consens privind eficienţa hormonoterapiei substitutive, mulţi avertizând asupra utilizării iresponsabile a tratamentului.

 

Osteoporoza, procesul normal de scădere a densităţii osoase odată cu vârsta, face şi el o ţintă de marketing din femeia de vârsta a doua. Dar probabil cel mai sfruntat tertip al firmelor de farmaceutice este deja pomenita disfuncţie sexuală la femei (DSF). Peste 40% dintre femeile între 18 şi 59 de ani ar suferi de ea. De unde această cifră? St-Onge ne lămureşte. Un studiu făcut în Statele Unite cerea unui număr de 1500 de femei să răspundă cu da sau nu la 7 întrebări. Dacă răspundeau cu da fie şi numai la una dintre întrebări, erau catalogate ca suferind de DSF. Printre ele, se numărau cele care declarau că vreme de mai mult de două luni în ultimul an nu au simţit dorinţă sexuală, au simţit anxietate faţă de propria performanţă sexuală sau au avut probleme de lubrifiere. (Journal of the American Medical Association, 1991)

 

Farmacoterapia fricii

 

Cea mai eficientă strategie de marketing pentru "vânzarea"bolilor" este frica.Pentru a vinde femeilor la menopauză hormonul de substituţie s-a mizat pe frica de criza cardiacă. Pentru a vinde părinţilor ideea că cea mai mică depresie necesită un tratament greu şi îndelungat s-a mizat pe teama de sinucidere a tinerilor. Pentru a vinde medicamente anticolesterol s-a mizat pe teama morţii premature. Şi asta în pofida faptului că de multe ori medicamentele promovate furibund produc efecte inverse celor scontate. În noul limbaj de marketing se vorbeste deja de "farmacoterapia fricii".

 

Alături de "mongering disease", negoţul cu boli.

 

"Dacă altădată puteam spera să găsim un tratament pentru fiecare boală, negustorii de sănătate, astăzi, mai mult ca niciodată, par să vrea a găsi o boală pentru fiecare medicament fabricat", constată medicul Martin Winkler în postafaţa lucrării lui Jorg Blech, "Inventatorii de boli". "Manipulând membrii influenţi ai comunităţii medicale, lobby-urile industriei farmaceutice au modificat încet, încet normele anumitor valori biologice (colesterol, tensiune arterială etc) pentru a obţine astfel creşterea numărului pacienţilor susceptibili a fi trataţi".

Căci, conchide Winkler, "a-i face pe nişte oameni perfect sănătoşi să creadă că trebuie să se îngrijescă pe viaţă, reprezintă pentru fabricanţi o veritabilă rentă viageră."

1 person likes this

Share this post


Link to post
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!


Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.


Sign In Now